Casă construită de Mănăstirea Hadâmbu pentru o familie cu 10 copii
În satul Ion Neculce, judeţul Iaşi, a fost oficiată sâmbătă, 7 decembrie 2019, slujba Aghesmei mici în faţa Casei „Sfântul Stelian”, construită de Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi pentru o familie nevoiaşă formată din 12 membri. Locuința a fost înălţată într-un timp record la iniţiativa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi.
Slujba Aghesmei mici a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Eparhia Iaşilor. Episcopul de Bălţi a făcut referire, în cuvântul adresat celor prezenţi, la faptele de milostenie ale arhimandritului Nicodim Gheorghiţă săvârşite cu sprijinul fiilor duhovniceşti şi al oamenilor cu suflet mare. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a amintit de lucrarea rodnică a Mănăstirii Hadâmbu, unde mii de oameni vin să înalţe rugăciuni către Dumnezeu şi să ceară mijlocire de la Maica Domnului.
Arhimandritul Nichifor Horia a remarcat că, atât Sfântul Stelian, cât şi Sfânta Filofteia, pomenită de Biserica noastră în ziua de 7 decembrie, vor ocroti casa oferită în dar celor zece copii ai familiei Ciobanu, exprimându-şi nădejdea că binele pe care îl săvârşesc oamenii va rodi. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a relatat că în urmă cu un an a ajuns la familia nevoiaşă din Ion Neculce a cărei casă se afla în exteriorul satului. Stareţul Mănăstirii Hadâmbu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan pentru că l-a delegat pe Preasfinţitul Părinte Antonie să oficieze slujba de sfinţire a casei, precum şi arhimandritului Nichifor Horia, care a răspuns cu multă dragoste invitaţiei de a fi părtaş la acest moment de suflet. În acelaşi timp, părintele stareţ şi-a arătat recunoştinţa faţă de oamenii care l-au sprijinit în acest proiect, născut în urmă cu un an, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. Un gând aparte a fost îndreptat către primarul comunei Ion Neculce, Gheorghe Văleanu, către Consiliul Local al comunei Ion Neculce şi către firma de construcţii care a dat dovadă de profesionalism şi promptitudine. Principalii ctitori ai casei au primit Diploma de recunoştinţă „Sfântul Stelian”, „în semn de mulţumire pentru râvna şi stăruinţa în slujirea aproapelui și pentru implicarea jertfelnică în activitatea filantropică desfăşurată de Mănăstirea «Naşterea Maicii Domnului» - Hadâmbu”.