Casa memorială „Iancu Jianu“, redeschisă publicului
Singura casă memorială a unui haiduc din România va fi redeschisă publicului până la sfârşitul acestui an în municipiul Caracal. Ansamblul memorial "Iancu Jianu" a fost închis publicului în urmă cu doi ani pentru consolidare şi restaurare. După cum a declarat Gheorghe Iorga, expert în monumente istorice, în cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Olt, mai sunt de efectuat câteva lucrări care nu durează mai mult de o lună, existând şi promisiunea fermă a conducerii Institutului Naţional de Patrimoniu că vor fi alocate fondurile necesare în acest sens. Iancu Jianu s-a născut la Caracal la 1787 şi a murit în aceeaşi localitate, în 1842. Casa a fost construită în a doua jumătate a secolului XVIII.