Casă nouă pentru o familie monoparentală cu trei copii
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Ivancea II din municipiul Curtea de Argeș a organizat recent o nouă activitate social-filantropică în cadrul proiectului „De la suflet la suflet”, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Beneficiari ai acestei activităţi social-filantropice sunt o familie monoparentală cu trei copii, aceștia trăiau într-o locuinţă precară, în condiţii insalubre. După finalizarea actelor şi a demersurilor necesare, părintele paroh Vasile Barbu a demarat, împreună cu alţi oameni de bine, construirea unei noi case în care membrii acestei familii sărace să se bucure de un trai decent într-un mediu sănătos.