Casă nouă pentru o familie nevoiaşă din Zamostea
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 noiembrie, în localitatea Zamostea, unde, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit noua locuinţă a unei familii nevoiaşe cu 15 copii.
Ideea construirii noii locuinţe a venit de la Daniela Pauliuc, secretară la Universitatea Suceava, care i-a povestit duhovnicului ei, părintele Dănuţ Mihoc, despre o familie nevoiaşă cu 15 copii din localitatea Zamostea, care locuieşte într-o căsuţă de chirpici, mică şi insalubră, inundată în urmă cu 7 ani.
După ce a constatat la faţa locului veridicitatea informaţiilor, părintele Dănuţ Mihoc l-a anunţat pe IPS Părinte Arhiepiscop Pimen, cu a cărui binecuvântare au fost demarate de urgenţă lucrările de construcţie. Casa a fost ridicată în timp record, în numai 19 zile, fiind date în folosinţă în prezent bucătăria, baia şi cinci din cele 10 camere.
Contribuţiile au venit din partea unui grup de preoţi, implicaţi în munca propriu-zisă şi care au făcut donaţii financiare substanţiale, existând şi o contribuţie personală din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. Contribuţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a constat în pături, covoare, haine pentru adulţi şi copii, încălţăminte pentru toată familia, lenjerie de pat, perne, plapume, cât şi o cantitate corespunzătoare de alimente pentru perioada sezonului rece care a început.
Lista completă a celor care au contribuit la ridicarea locuinţei este următoarea: IPS Părinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, pr. Dănuţ Mihoc - Biserica „Sfinţii Arhangheli“ Suceava, pr. Ioan Mihoc - Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Târgu Neamţ, Marinel Serdenciuc, pr. Alexandru Pitic şi pr. Grigore Vatamaniuc -Parohia Horodnic de Sus, pr. Bogdan Negrea - Parohia Putna.