Casă pentru o familie monoparentală din Gura Râului

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 15 Iulie 2017

Parohia Gura Râului II, jude­țul Sibiu, a construit o lo­­cu­in­ță pentru o familie mo­no­parentală din localitate. Fami­lia Rodicăi Demian are de acum înainte o locuință de­centă, iar
cei doi copii cu handicap de gradul II au în no­ua casă spațiile necesare și toate condițiile pentru traiul zilnic.

În realizarea acestui proiect social au fost alături de Parohia Gura Râului II și Parohia Gura Râului I, precum și mai mulți binefăcători care au sprijinit cu mijloace materiale această inițiativă filantropică din localitatea sibiană.

Casa a fost inaugurată și oferită familiei Rodica Demian joi, 13 iulie, în prezența Înalt­preasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care a oficiat o slujbă de sfințire și i-a binecuvântat pe beneficiarii acestui proiect și pe toți cei implicați în ridicarea acestei case.

„Ne bucurăm că s-a reușit ca dragostea, prețuirea și atenția pe care le avem și care trebuie să sporească pentru cei aflați în nevoie s-au concretizat pentru construirea unei case noi și oferirea ei celor care au nevoie de ajutor. Noi suntem toți plini de milă față de cei care au o suferință, însă mila trebuie să ne determine să fim și activi, adică din ce avem noi, din darurile venite de la Dumnezeu, să împărțim și cu alții, să le înmulțim în așa fel încât dragostea noastră să sporească în jurul nostru. Îl felicităm pe pr. Petru-Toader Damian și pe toți cei care i-au fost alături în această lucrare. Este o lucrare de început și sperăm să mai continuăm cu astfel de lucrări pentru ca ocrotirea lui Dumnezeu să fie și prin ocrotirea noastră. Suntem obligați și noi să fim conștienți că toți cei din jurul nostru sunt rânduiți de Dumnezeu, lăsați de El ca să-i ajutăm”, a spus ierarhul.

Răspundere și dragoste între fiii Bisericii

La final, IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit acte de cinstire binefăcătorilor care au sprijinit proiectul Parohiei Gura Râului II. Apoi, parohul de la Gura Râului II, Petru-Toader Damian, protopop de Sălişte, i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă și a exprimat recunoștința parohiei pentru toți cei care au fost alături la zidirea acestei case sociale.

„Aici este o comunitate harnică, dar Dumnezeu a lăsat ca aducere-aminte că suntem trecători și câteva familii față de care avem datoria să nu-i uităm și să fim alături de ei.

Adesea, din cauza grijilor noastre și a modului în care gândim, nu doar că-i judecăm, ci îi și marginalizăm. Proiectul acesta s-a dorit a fi un proiect de întărire a responsabilității și a dragostei între fiii Bisericii. Și mă bucur că după trei ani de la începerea construcției, cu sprijinul unor oameni de bine și cu binecuvântarea Înaltprea­sfinți­tului Părinte Mitropolit Laurențiu, am continuat lucrările și astăzi vedem casa așa cum este. Sper că dragostea față de Dumnezeu atât de evidentă a acestor buni credincioși ai noștri să se concretizeze în facerea de bine”, a spus pr. Petru-Toader Damian.

Lucrările de construcție au început în 2014, când s-a turnat fundația casei, iar din 2016 și până în prezent s-au ridicat zidurile și s-au făcut acoperișul și finisajele interioare. În viitorul apropiat urmează să se facă termoizolația exterioară, să se amenajeze baia și să se facă sistemul de încălzire. Până în prezent costul total al lucrărilor de construcție s-au ridicat la suma de 50.000 de lei.