Casă socială la Parohia „Sfinţii Ioachim și Ana” din Piatra Neamț
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 20 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a binecuvântat noua casă socială a Parohiei „Sfinții Ioachim și Ana”-Mărăței III din Piatra Neamț.
Lucrările au fost realizate prin strădania părintelui paroh Viorel Crușitu.
După săvârșirea slujbei, chiriarhul a arătat că, prin familie și prin participarea la viața parohiei, omul se regăsește în viața sa:„Dumnezeu a dorit ca omul să fie ființă comunitară, oamenii să viețuiască unii împreună cu alții, ca să se ajute și să se înțeleagă. De-a lungul istoriei, oamenii nu au găsit o stare mai aleasă în care să se simtă autentici decât împreună cu alții. Două sunt locurile în care omul se împlinește pe sine cel mai autentic: familia proprie și parohia”.
„Această clădire care a fost binecuvântată este în totalitate rodul dărniciei, al rugăciunii, al cuvântului bun, rodul sfatului dăruit de acești credincioși. Acest moment este o încununare și o mulțumire adusă lui Dumnezeu, Cel care ne-a ajutat să ducem la bun sfârșit această lucrare”, a menționat la final preotul paroh Viorel Crușitu.
Pentru meritele deosebite aduse Bisericii, părintele Viorel Crușitu a primit rangul de iconom stavrofor. Totodată, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a primit o icoană cu Sfinții Ioachim și Ana.