„Casa Verde”: sesiune distinctă pentru biserici și casele parohiale

Data: 03 Septembrie 2024

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024, prin care persoanele fizice care locuiesc la casă primesc un sprijin pentru instalarea unui sistem de panouri solare de minimum 3 kilowaţi, începe la 6 septembrie cu sesiunea de înregistrare a noilor instalatori. Înscrierea persoanelor fizice interesate se va deschide la 27 septembrie și se va face eșalonat, pe regiuni. Ca și anul trecut, va fi organizată o sesiune separată pentru clădirile unităților de cult, potrivit ministrului mediului, Mircea Fechet.

Într-o conferinţă de presă desfășurată joia trecută, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Lauren­ţiu-Adrian Neculaescu, a dat detalii despre calendarul programului arătând că sesiunea va debuta vineri, 6 septembrie, cu acreditarea firmelor specializate în instalarea sistemelor fotovoltaice care vor să participe, în premieră, la „Casa Verde”. 

„Firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM rămân acreditate dacă doresc să participe şi în sesiunea de anul acesta. Doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului, din data de 6 septembrie, îşi pot depune dosarele pentru acreditare. (...) Lista instalatorilor se va publica undeva la 1 noiembrie. În paralel, vom demara şi înscrierea persoanelor fizice. Avem astăzi un calendar estimativ, vom începe la 27 septembrie înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia aferentă programului „Casa Verde Fotovoltaice” (www.afm.ro, n.r.) până în data de 9 octombrie”, a menţionat Neculaescu, potrivit Agerpres, adăugând că numărul beneficiarilor din acest an este estimat la 67.000.

Regulile de participare nu s-au schimbat. „Vor fi aceleaşi documente minimale pentru înscriere, şi anume: actul de identitate, certificatele fiscale atât de la impozite şi taxe locale, cât şi de la bugetul consolidat, din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii, şi extrasul de carte funciară. Aplicaţia prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeaşi. (...) Diferenţa este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune”, a afirmat Neculaescu.

Prezent la conferința de presă, ministrul mediului, Mircea Fechet, s-a referit la bugetul record de 2 miliarde de lei alocat în acest an și la creșterea subvenției. „Noutatea programului de anul acesta este legată de cuantumul sumei finanțate - mărim de la 20.000 de lei la 30.000 de lei finanțarea AFM-ului. O altă noutate este reprezentată de faptul că vom finanţa pentru prima dată şi acumulatori, unităţi de stocare a energiei electrice”, a declarat Fechet.

Ministrul a mai spus că programul și-a păstrat componenta dedicată unităţilor de cult. „Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinaţie spaţiu de locuit pentru personalul clerical sau spaţiu în care se celebrează slujbele religioase”, a spus oficialul. (C. Z.)