Castel de poveşti... într-un apartament din Bucureşti

Măreţia pare a fi vizavi, pe aceeaşi stradă Prof. Dr. Gh. Marinescu, unde se află porţile Palatului Cotroceni. Privirea e însă atrasă de cele trei plăcuţe din marmură care străjuiesc, de-o parte şi de-a alta, uşa de intrare a blocului modest de la numărul 19.

Paşii te duc pe scările în spirală, spre cunoaşterea unei lumi ce-ţi va părea ireală, în apartamentul cu numărul 12 unde se află cele cinci camere care alcătuiesc Muzeul Memorial "Ion Minulescu - Claudia Millian", care aparţine acum Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR). Aici familia Minulescu a locuit, a creat, şi poate că inspiraţia Claudiei Minulescu a salvat aceste comori, în 1947, când s-a gândit să transforme în muzeu apartamentul, fiica Mioara donându-l MNLR în 1997. Istoria şi viaţa familiei au rămas pe loc, în acest cadru originar, şi nici un obiect nu a fost înstrăinat. Viaţa în muzeu Pe cele două femei, mamă şi fiică, rămase singure după moartea subită a poetului Ion Minulescu, în 1944, de un atac de cord, nu le-a deranjat să trăiască într-un muzeu. Pe uşă, în interior, se mai află afişul din 1947, care anunţa că muzeul e deschis duminica, între orele 11:00 şi 13:00. Numai anii bătrâneţii fiicei poetului au ţinut departe vizitatorii, prin 1998, însă după stingerea din viaţă şi a fiicei Mioara, muzeul a fost redeschis în 2001. De vei avea noroc, vizitatorule, ghid îţi va fi doamna Paraschiva, care a şi vegheat ultimii ani de viaţă ai fiicei Minuleştilor. O femeie micuţă, tunsă scurt, cu amintiri unice, de invidiat. Mică istorie a unui muzeu mare Ca profesoară de desen, Claudia Millian, tânăra soţie a lui Ion Minulescu, a putut lua cu chirie unul dintre apartamentele construite în blocul pentru profesori în anii '30, apartament pe care familia l-a cumpărat în 1934. Cei doi l-au amenajat după propriul gust şi în timp pereţii s-au împrietenit şi ei cu semnăturile unor pictori celebri. Te-ai aştepta, intrând în cele cinci camere ale muzeului, să te întâmpine cărţile poetului, biroul... Te vei afla însă într-un cvadruplu muzeu, căci, da, vei putea reconstitui viaţa poetului, dar vei vizita totodată şi o galerie de artă, cuprinzând lucrările unor pictori deveniţi celebri: Ciucurencu, Năsturel, Iser, Steriadi, Tonitza, Brauner, Lucian Grigorescu, Ştefan Popescu, Cecilia Cuţescu-Ştork, bună prietenă a Claudiei, Camil Ressu, Luky Galaction, Catargi, Carol Popp de Szathmary; sculpturile, lucrările în ulei şi mozaicurile realizate de Claudia Millian, poetă şi ea şi afirmată în publicistică şi dramaturgie; picturile, mozaicurile Mioarei Minulescu, fiica Minuleştilor, şi ea artist plastic. Autorul "Romanţelor pentru mai târziu" a fost un prieten al artelor plastice, iar în calitate de director la Ministerul "Artelor" a intuit şi încurajat talentul unor pictori încă neconsacraţi. Colecţionarul Minulescu s-a înconjurat de opere cu care avea afinităţi artistice, tot aşa cum în biblioteca din camera de lucru a adunat cărţi în limba franceză, poeţii citiţi la Paris. Unele tablouri sunt cumpărate, altele sunt dăruite, cu dedicaţii, în altele a pozat el însuşi. De altfel, Claudia şi Mioara au fost şi ele imortalizate în tablourile purtând semnături celebre. De vorbă cu tine însuţi Vizitatorul, de va avea răbdare, va identifica din lucrările care nu au, în expunere, nici o normă muzeografică, dar au o armonie care încântă şi surprinde, pe cele ale lui Iosif Iser. Va întâlni desene în creion şi tuş - Minulescu la cafeneaua Oteteleşeanu, din 1907, cu tentă caricaturală, un cărbune care o reprezintă pe Claudia Millian în braţe cu Mioara, la un an; "Portretul Claudiei Millian", pastel, acuarele reprezentând peisaje din Franţa, "Odalisca în şalvari roşii", pictată în Franţa. Vitrina din sufragerie va oferi privirii copertele originale realizate de Iser pentru volumul de versuri "De vorbă cu mine însumi", ediţia princeps, volumul de povestiri fantastice "Cetiţi-le noaptea", pentru piesa de teatru "Nevasta lui Moş Zaharia". Iser a realizat şi coperta şi ilustraţiile pentru "De vorbă cu mine însumi", coperta pentru "Romanţe pentru mai târziu". Portretul-testament E destul de greu să te opreşti asupra vreunei încăperi. Livingul se distinge prin mobilier - "tronul" lui Minulescu, un jilţ trainic - , exponate din ceramică, bronz, cristaluri, mulaje efectuate de Claudia Millian, reprezentându-i pe Eminescu şi Veronica Micle, dar şi bustul în bronz al Claudiei Millian, realizat de Oscar Han. De altfel, opere semnate Oscar Han se regăsesc în toată casa. Sufrageria are o masă de mijloc, cu scaune, vitrina (prima piesă amenajată a muzeului) care conţine, pe lângă documentele literare - scrisori, manuscrise, coperte, fotografii - şi obiecte personale - legitimaţii, "Legiunea de onoare". Privirea e atrasă de picturile de pe pereţi - aici se află şi "portretul-testament" realizat de Camil Ressu în 1942 -, dar şi de lucrarea impresionantă ca mărime, reprezentând scene din Apocalipsă, care devin chenar al Cetăţii Ierusalimului, datată 1862. Dormitoarele celor două doamne poartă amprenta fiecăreia: în cel al fiicei, trei mozaicuri realizate de Mioara, fotografii şi tablouri care o reprezintă, un portret al lui Minulescu semnat Victor Brauner în 1924 sunt luminate de lustra realizată de Mioara dintr-o lampă CFR. Dormitorul Claudiei se distinge prin colecţia de icoane pe sticlă, din Ardeal, reprezentându-i pe Sfântul Gheorghe, Sfântul Mina, dar şi o icoană din 1777 care a aparţinut familiei Claudiei. Lângă fereastră îţi zâmbeşte, dintr-o fotografie, Mioara mireasă, iar masca mortuară a Claudiei realizată de Miliţa Pătrăşcanu se află pe peretele opus. Paşii îţi vor fi purtaţi, spre finalul vizitei, spre camera poetului, şi uşa pe care acesta o închidea, încetişor, punând astfel stavilă zgomotului casei spre a se lăsa pradă inspiraţiei e acum larg deschisă. Un crucifix tronează pe etajera din lemn masiv care găzduieşte cărţile în franceză, legate în pânză, lângă fereastră zăreşti portretul poetului şi al mamei sale, statuete, piese japoneze, chinezeşti, dar şi tablouri semnate de Tonitza, Theodor Pallady, Ziffer, Teodorescu Sion, caricaturi de Iser şi cel mai vechi tablou al poetului, făcut de Galanis la Paris, în 1903, reprezentându-l pe acesta pe un scaun, cântând la chitară. Toate aceste tablouri sunt risipite pe pereţi între bibliotecă şi etajere. Biroul cu manuscrise, documente, parcă îşi aşteaptă stăpânul, ca şi canapeaua din nişă. Să nu rămâi corigent la limba română Ţi-l poţi imagina, vizitatorule, pe Minulescu cocoţat pe scară şi fixând suporţii metalici, belciugele, potrivind sforile pentru tablouri? Auzi tu, vizitatorule, râsul unora dintre aceşti mari oameni, prieteni ai Minuleştilor, râs care a răsunat în această casă, în timpul seratelor sau al vizitelor? Cu siguranţă, da, după tot ce ai văzut. Iar când vei ieşi pe uşa muzeului, vei privi mirat în urmă, convins că ai asistat la o magie: uşa se închide în urma ta, ştii că nu ai vizitat decât cinci camere, dar ai impresia că ai ieşit dintr-un castel imens. Coordonatele muzeului: Adresa: Bd. Prof. Dr. Gh. Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 12 (interfon 5/6) Telefon: 021 317 90 41 Program vizitare: 10-17, marţi-duminică, luni închis. Acces: metrou: Staţia Eroilor. Troleibuz: 61, 69, 90, 91 (Staţia Facultatea de Medicină), 96 (Staţia Eroilor), 62, 71, 93 (Staţia Grădina Botanică); autobuz: 306, 336 (Staţia Facultatea de Medicină).