Castele şi conace, în centrul unui proiect de refacere
România este mai puţin cunoscută în lume pentru castelele ei, însă acest lucru s-ar putea schimba. Fiindcă există un proiect, al Grupului PONT – o asociaţie din Cluj care se ocupă cu diferite iniţiative culturale, de a găsi soluţii pentru revigorarea conacelor şi castelelor, cu ajutorul proprietarilor de castele, al autorităţilor locale şi ale comunităţilor. „Castel în Transilvania” se numeşte proiectul în care apar 300 de conace şi castele, dar şi idei de punere a lor în valoare. Farkas Andras, reprezentantul Grupului PONT, a declarat, citat de Agerpres, în cadrul unui eveniment organizat la Castelul din Gilău: „Obiectivul acestui proiect a fost acela de a crea un cadru strategic şi să prezentăm anumite modele prin care se pot dezvolta aceste castele în Transilvania. Ne-am asumat să strângem informaţii cât mai complete despre 300 de astfel de clădiri care se află în Transilvania, care reprezintă cam jumătate din castelele din regiune. Am lucrat cu o echipă multidisciplinară, care a implicat specialişti în istoria artei, arhitectură, turism, mecanisme de finanţare şi altele. Împreună cu ei am făcut o analiză şi stabilim o viziune generală, nişte obiective specifice”.
Castelul din Gilău, unde a avut loc întâlnirea pentru prezentarea proiectului, a fost şi el în centrul unei iniţiative asemănătoare, desfăşurată de Asociaţia Traditio Transylvanica. Castelul a avut parte de o viaţă lungă şi tumultuoasă, vreme de sute de ani, iar în vremea comunismului a fost chiar şcoală pentru copii cu dizabilităţi. Castelul a fost cumpărat de un investitor maghiar, care doreşte să îl refacă complet cu ajutorul fondurilor europene.
Principala ţintă a proiectelor de acest tip este turismul, finalmente castelele şi conacele refăcute putând fi integrate în diverse circuite sau în proiecte culturale. Aceasta reiese din spusele reprezentatului Grupului PONT, care a mai spus că în afară de localizarea lor şi eventual de o serie de informaţii istorice cât mai atractive, este nevoie ca oamenii să ştie şi pe ce facilităţi sau servicii se pot baza - cum ar fi cazarea, posibilitatea de a cumpăra mâncare sau alte produse, transportul - atunci când decid să viziteze zonele în care se află castelele.