Cât de departe putem vedea?

La o oră de fizică, profesorul a întrebat clasa: „Când puteţi vedea mai departe, noaptea sau în timpul zilei? Cine răspunde corect are un 10!“ Câţiva elevi s-au mirat cum profesorul, cunoscut pentru zgârcenia sa la note, a putut pune o întrebare aşa de uşoară. „Ziua, desigur, a venit iute replica lor.“

„Răspuns greşit, a exclamat profesorul. V-aţi înşelat, gândind pripit. Cel mai îndepărtat corp ceresc pe care îl putem vedea în timpul zilei este soarele, evident. Noaptea însă vedem stelele, care sunt la miliarde de kilometri mai departe decât Soarele. Distanţa dintre Pământ şi Soare este de 500 de secunde-lumină sau 8,3 minute-lumină. Cu alte cuvinte, unei raze de lumină emise de Soare îi trebuie 8,3 minute ca să ajungă pe pământ.

Şi asta în timp ce steaua cea mai apropiată de Terra, numită Proxima Centauri, se află la 4,22 de ani-lumină de noi.“ Altfel spus, toate observaţiile stelei făcute pe pământ  prezintă activitatea stelei aşa cum era în urmă cu 4,22 de ani. Vom observa deci trecutul stelei, şi nu prezentul ei, aşa cum spune şi Eminescu într-una din poeziile sale:

„La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.“

Profesorul din povestea noastră avea dreptate. Noaptea vedem mai departe. Aşa e şi în viaţă. În întunericul unei case peste care doliul a tras obloanele, în tenebrele unei vieţi unde boala a stins toate luminile, în bezna unei tristeţi apăsătoare, Hristos vine să ne arate tainele Sale, măreţe şi minunate, nesfârşite şi veşnice, de neatins poate atunci când e lumină în sufletele noastre. (Adaptare după un text din volumul Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, vol. 2, Editura Sophia, 2010)