Cătălin Bîrsă are nevoie de sprijinul nostru
Cătălin Bîrsă, originar din municipiul Huși, județul Vaslui, este artist-instrumentist la Filarmonica Națională Libaneză, locuind în prezent, alături de soție și de cei doi copilași, în Beirut.
În anul 2011 a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, o boală autoimună neurologică degenerativă, care are ca finalitate imobilizarea totală la pat.
După ani de navetă Liban-România și mai multe tratamente în clinici din Iași, care nu au avut vreun rezultat remarcabil, ci s-au soldat cu înrăutățirea stării sale de sănătate, soluția poate veni de la clinica „Pyrogov National Medical Surgical Center” din Moscova, Rusia, care i-a confirmat preluarea cazului său.
Intervenția și spitalizarea sunt programate pentru luna august a acestui an.
Tratamentul, cu rezultate foarte bune în cazuri similare, constă în transplantarea de celule stem, costurile intervenției și ale spitalizării fiind în valoare de 45.000 de euro, cu mult peste puterea financiară a familiei sale.
Până în prezent, datorită eforturilor familiei și ale tuturor oamenilor cu suflet mare, s-a strâns suma de 31.000 de euro. Cătălin mai are nevoie de 13.000 de euro pentru întregirea sumei ce trebuie achitată până la 17 august 2021, data internării sale.
Puținul celor mulți poate să îi redea lui Cătălin și familiei sale speranța și sănătatea.
Conturi donaţii:
- în lei: RO17CECEVS0708RON0373351 deschis la CEC Bank Huși pe numele Bîrsă Maricica (mama lui Cătălin);
- în euro: RO98BRDE380SV50954433800 SWIFT: BRDEROBU deschis la BRD pe numele Bîrsă Cătălin.