Cătălin Predoiu este premier interimar

Data: 07 Feb 2012

Premierul Emil Boc a anunţat, ieri, că a decis să depună mandatul Guvernului, iar preşedintele Traian Băsescu l-a numit în funcţia de premier interimar pe ministrul justiţiei Cătălin Predoiu, care urmează să îndeplinească atribuţiile primului-ministru până la formarea noului Guvern.

Emil Boc a declarat, ieri, că a luat decizia de a depune mandatul Guvernului "pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării". Reducerea inflaţiei la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, un curs valutar stabil şi menţinerea sub control a datoriei publice şi a deficitului bugetar au fost printre reuşitele enumerate de Emil Boc, ca efecte ale măsurilor economice dispuse de Guvern în mandatul său. De asemenea, fostul premier a susţinut că nu există un risc de neplată a salariilor şi pensiilor şi că stabilitatea economică înseamnă şansa pentru viitorul apropiat de creştere a salariilor şi pensiilor. USL: Un prim pas spre alegeri anticipate Preşedintele Traian Băsescu a trimis, ieri, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României pentru a-i invita la Palatul Cotroceni, la consultări pe tema formării noului Guvern. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că demisia Guvernului reprezintă "un prim pas către soluţionarea actualei situaţii politice" şi a precizat că mandatul cu care liderii USL vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni priveşte declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. "Din punct de vedere constituţional, s-a făcut primul pas către alegerile anticipate - demisia Guvernului. Mai sunt doi paşi procedurali: respingerea unui nou Guvern, de două ori în termen de 60 de zile, şi urmează alegerile anticipate", a declarat Victor Ponta. Preşedintele PSD a mai afirmat că, din punct de vedere tehnic, alegerile parlamentare anticipate nu pot fi organizate în aceeaşi zi cu alegerile locale, dar pot fi organizate "cu o săptămână sau două înainte sau după locale". Aceleaşi declaraţii au venit şi din partea reprezentanţilor PNL, care au afirmat că partidele din opoziţie nu vor susţine nici un premier propus de Cotroceni, decât dacă acesta va fi unul care să pregătească alegerile anticipate.