Câte ceva despre păianjeni

Un articol de: Ana Pascu - 27 Septembrie 2009

- Din clasa arahnidelor fac parte, pe lângă păianjeni, scorpionii, căpuşele şi acarienii…

- Au opt picioare, opt ochi, cleşti, secretă venin pentru a-şi omorî prada şi un fel de mătase, din care ţes pânză. - Pânza de păianjen este foarte fină, dar foarte rezistentă. Plasele au formă de pâlnie, tub, acoperiş de cort, reţea de ochiuri sau de roată cu raze. Ele se folosesc pentru prinderea insectelor. - Funigeii sunt fire de păianjen pe care le ia vântul. Astfel, păianjenii agăţaţi de ele pot călători la mare distanţă, pentru a căuta condiţii mai bune de trai. - Nu toţi păianjenii îşi fac plase; unii îşi atacă victimele, alţii aruncă asupra lor o plasă de fire lipicioase, alţii pândesc în flori…