Catedrala din Gura Humorului şi-a serbat hramul

Data: 09 Septembrie 2014

Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului, judeţul Suceava, a îmbrăcat luni, 8 septembrie 2014, straie de sărbătoare. În ajunul hramului a fost oficiată slujba Privegherii de către un sobor de preoţi. În ziua pomenirii Naşterii Maicii Domnului, credincioşii şi-au îndreptat din nou paşii spre sfântul locaş. Ei au sărutat raclele în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, aflate în catedrala din Gura Humorului, apoi au participat la Sfânta Liturghie. Numeroşi copii s-au împărtăşit în cadrul slujbei cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Predica zilei a fost ţinută de pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1, care a făcut referire la cinstirea Maicii Domnului. Părintele paroh Mircea Nuţu a mulţumit apoi părinţilor slujitori şi stavroforei Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, pentru că au fost prezenţi la acest eveniment de sărbătoare. După slujba Parastasului, toţi cei prezenţi au primit la ieşirea din biserică un pachet cu alimente şi un pahar cu vin. (C. Ciofu)