Catedrala din Orăştie şi-a sărbătorit ocrotitorii
Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost marcată luni, 8 noiembrie, într-un mod cu totul special la Orăştie, unde măreaţa catedrală a oraşului a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia serbării ocrotitorilor spirituali. Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala din Orăştie, cu prilejul hramului acestui reprezentativ lăcaş de închinare din "Ţara Orăştiei". Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ocupă un loc aparte în tradiţia ortodoxă a ţinutului Orăştiei, fapt certificat de numărul mare al lăcaşurilor de cult care poartă numele celor doi "arhistrategi ai oştirilor cereşti".
La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a rostit o cuvântare de preamărire în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, evocând rolul important al lucrării celor doi sfinţi îngeri în istoria mântuirii neamului omenesc, prin intermedierea dialogului dintre Dumnezeu şi om, în lucrarea de restaurare a făpturii căzute sub stăpânirea diavolului. Totodată, Preasfinţia Sa a elogiat virtutea ascultării depline manifestată de Sfinţii Arhangheli în împlinirea misiunilor încredinţate de Dumnezeu pe pământ, ca exemplu de supunere totală voii lui Dumnezeu, Proniatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute. La final, PS Gurie acordat distincţia de iconom părintelui Narcis Terchet, parohul catedralei, precum şi preotului Viorel Vucea, de la Parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" din Orăştie. Preasfinţia Sa s-a aflat anul acesta la primul hram al Catedralei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Orăştie, în calitatea de chiriarh al nou-înfiinţatei Episcopii a Devei şi Hunedoarei. (arhid. Cristian Dinculeană)