Catedrala eterului

Radioul, cel care a revoluţionat comunicarea în prima jumătate a veacului al XX-lea, şi-a zidit în aşezămintele sale şi loc de rugă, de închinăciune. Nici n-ar fi putut fi altfel. Radioul  intra în casele oamenilor, le spunea ce se întâmpla dincolo de uliţa lor, chiar în lumea largă, le lumina sufletele, înmiresmându-le cu aromele frumosului, îi binedispunea cu divertismentul. Atunci cum să fi lipsit din aceste daruri tocmai împărtăşirea cu cele sacre? Ascultătorii nu erau numai ţinuţi la curent cu ceea ce se petrecea semnificativ în viaţa Bisericii, în universul religios, dar se grijea ca aceştia să aibă parte de liturghisirea din cele mai importante lăcaşuri sfinte, unde, de obicei, oficiau cele mai înalte feţe bisericeşti. Miracolul săvârşit, acela al pogorârii slujirii în căminul familial, îi fericea pe toţi cei care aveau norocul să fie posesorii unui aparat de radio, acea cutie a minunilor, cum fusese numit în zorii radiofoniei, dar a fost realmente mană cerească pentru aceia care nu puteau, din varii motive, să ia parte la slujbă. Biserica devenea în chip minunat propria lor casă.

Fenomenul este caracteristic şi arealului radiofonic românesc, în care s-a dezvoltat viguros. Odată cu înfiinţarea Radioului Bucureşti, la 1 noiembrie 1928, transmisia slujbelor de la Patriarhie a figurat constant în programele de duminică. Se adăugau dezbaterile şi cuvintele de învăţătură, cu o frecvenţă zilnică. Radio Moldova a fost inaugurat în Iaşi la 2 noiembrie 1941 printr-o ceremonie ce a debutat cu serviciul divin oficiat de mitropolitul Moldovei Irineu şi un sobor în care s-au aflat între alţii preot prof. Valeriu Iordăchescu, arhimandrit Dionisie Velea, părintele Constantin Nonea, cu participarea corurilor Mitropoliei şi Bisericii „Sfântul Spiridon”, dirijate de  ilustrul Antonin Ciolan. Noul post de radio, care a emis până în aprilie 1944, a înscris la loc proeminent în politica sa editorială reflectarea vieţii religioase. În fiecare duminică, Radio Moldova transmitea direct, alternativ, slujbele de la Catedrala mitropolitană şi Biserica „Sfântul Spiridon”. Transmisia era succedată de o "Cronică a vieţii religioase".

Comunizarea României de după al Doilea Război Mondial de către sovietici a frânt acest curs firesc şi dintr-un amvon radioul s-a transformat într-un adversar al religiei şi un teribil instrument al propagandei atee. Au trecut peste patru decenii până când a fost cu putinţă ca lucrurile să revină în matca lor şi Cuvântul Domnului să se rostească iar în catedralele de eter ale radioului românesc. Mi s-a gravat în memorie şi e de neuitat prin emoţia acelor clipe dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, de ajun, când în cabina de crainic, cabina nr. 1 de la Radio Iaşi, casa mea de zi şi noapte din timpul acela istoric al renaşterii, a intrat un preot cu chip de profet, părintele Ionel Roată. Cu al său glas de clopot argintat a prins a colinda şi colindul împletit din fire de mătase şi sfinţenie s-a dus întins cu tâlcul şi răsunetul lui de izvor pururi întineritor în toată cuprinderea împărăţiei eterului, vestind răsăritul unor vremuri noi.

Biserica Ortodoxă, care ieşise la lumină în presa postdecembristă, utiliza cel mai adesea în folosul acţiunii sale media electronică şi pe cea scrisă. În acelaşi timp, îşi dorea, pe bună dreptate, să dispună de propriile sale instrumente mediatice, cu ajutorul cărora să-şi sporească forţa de penetraţie a mesajului. Această opţiune strategică a câştigat teren mai ales datorită viziunii novatoare a Înaltpreasfinţitului Daniel, Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. Acesta nu doar că s-a arătat deschis ideii, ci a şi fost fermentul mişcării înnoitoare. O viziune  consonantă cu mersul epocii, care s-a concretizat în urmă cu 15 ani, în 1998, cu o decizie istorică. Atunci a început să emită primul post al Bisericii Ortodoxe Române, Radio Trinitas. Transmisia se realiza din Turnul Goliei, acolo unde se amenajaseră redacţia şi spaţiile de emisie şi producţie. O bază încă modestă, un început timid, dar un elan ce-i definitoriu pionierilor.

Cei 15 ani de existenţă ai Radioului Trinitas, care azi este postul de radio al Patriarhiei Române, nu reprezintă mult dacă ne raportăm la istoria radiofoniei româneşti. Se poate spune despre această instituţie media că este încă adolescentină. Maturizarea sa a fost însă precoce. Când s-a născut în urmă cu un deceniu şi jumătate a fost parte a unui proiect de înzestrare a Bisericii Ortodoxe Române cu mijloacele cele mai moderne de presă. Radioului i s-a alăturat „Ziarul Lumina” şi ceva mai târziu Televiziunea Trinitas. În această privinţă, Iaşiul s-a constituit într-un pilot şi deschizător de orizonturi. Cei 15 ani de activitate ai Radioului Trinitas dovedesc viabilitatea proiectului şi rolul său benefic pentru lumea românească, căreia, într-un timp al derivelor morale, i-a propus repere  solide şi i-a oferit temeiuri de nădejde întru mai bine.