Catedrala Națională, sfinţită în Anul Centenar

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 26 Noiembrie 2018

Ziua de 25 noiembrie 2018 este înscrisă în cartea de aur a istoriei Bisericii și neamului românesc datorită consacrării noii Catedrale Patriarhale, singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite. Slujba de sfințire a Catedralei Naționale, cu hra­mu­rile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”, a fost săvârșită ieri de Patriar­hul Ecumenic al Constantino­polului împreună cu Patriarhul României și Mitropolitul de Patra, înconjurați de un sobor de arhierei români și străini.

Zeci de mii de pelerini din România și din diasporă au răspuns chemării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a participa la sfințirea Catedralei Naționale. Esplanada sfântului locaș și străzile dimprejur au fost neîncăpătoare, în pofida asprimii unei zile din prag de iarnă. În interiorul catedralei, 3.000 de invitați din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, reprezen­tanți ai autorităților de stat centrale și locale, reprezentanți ai mediului academic și ai lumii culturale, pelerini clerici și credin­cioși au înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru acest moment de sărbătoare împreună cu soborul slujitor.

Oaspete de seamă al Bisericii noastre pentru acest eveniment istoric, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, a săvârșit slujba de sfințire a Catedralei Naționale împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu Înaltprea­sfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, în prezența rugătoare a zeci de ierarhi, preoți și diaconi. După rânduiala ortodoxă, slujba a început în exteriorul locașului de cult, unde cei trei ierarhi slujitori au citit paremiile rânduite la sfințirea noii biserici și pericopele evanghelice de la Sfinții Matei, Luca și Ioan. În continuare, au fost binecuvântate ușile monumentale ale catedralei prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu apă sfin­țită. Cu soborul de arhierei îngenunchind, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a invocat numele Mântuitorului Iisus Hristos în rugăciune pentru sfințirea bisericii ridicate spre lauda slavei Sale și a noastră mântuire.

Târnosirea Sfintei Mese a noii Catedrale Patriarhale

După dialogul liturgic din fața ușilor principale dinspre apus, ce poartă chipul Mântuitorului Hristos și al Născătoarei de Dumnezeu, soborul slujitorilor a intrat în catedrală pentru săvârșirea târnosirii Sfintei Mese a Altarului. La momentul cuvenit, cutia cu cinstitele moaște de mucenici și hrisovul de sfințire au fost așezate în piciorul Sfintei Mese, care apoi a fost pecetluit cu ceară topită. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rânduit pentru așezarea în Sfânta Masă a Catedralei Națio­nale fragmente din cinstitele moaș­te ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brân­coveanu (sec. 17-18) și ale Sfin­ților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel (sec. 4), ca simbol al con­tinuității credinței și jertfelniciei poporului român de-a lungul a două milenii de creștinism.

După spălarea Sfintei Mese, au urmat ungerea cu Sfântul și Marele Mir și așezarea icoanelor Sfinților Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan în cele patru colțuri. Măsărița din in – primul acoperământ al Sfintei Mese – a fost întinsă peste prestol și pecetluită cu sigiliul arhieresc de către Patriarhul României. În continuare, au fost așezate acoperămintele Sfintei Mese și odoarele conform rânduielii bisericești: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, chivotul ce reproduce edificiul în miniatură, Sfânta Cruce și candele. La proscomidiar au fost așezate apoi toate obiectele de cult necesare săvâr­șirii Sfintei Liturghii: potir, disc, stea, acoperăminte, copie, burete, lumânare, prescuri.

După așezarea în bună rânduială a tuturor obiectelor, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a cădit întregul altar și iconostasul. În urma aprinderii candelei principale de pe Sfânta Masă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a citit, îngenuncheat, rugăciunea principală de sfințire a Catedralei Naționale cu hramurile „Înălța­rea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”.

Sfințirea catepetesmei cu icoane în mozaic

Cu lumânarea aprinsă de la candelă, Patriarhul României a rostit de pe solee, către popor, cuvintele: „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”, după care au fost aprinse în Sfântul Altar lumânările și celelalte candele de pe Sfânta Masă. Au fost sfințite apoi vitraliile cu chipurile Sfinți­lor Ierarhi prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir de către Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului împreună cu Patriarhul României. Pe solee, cei trei ierarhi au sfințit impresionanta catapeteasmă a Catedralei Naționale, lucrată integral în mozaic.

După otpustul slujbei de sfin­țire, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Româ­ne, a citit solemn Actul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedralei Națio­nale. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat poporului documentul și a adresat mulțu­miri tuturor celor care au ajutat și vor mai ajuta la edificarea acestui monument și și-a exprimat speranța ca în termen de 3 ani să fie finalizată și sfințită pictura în mozaic.

Răspunsurile liturgice la slujba de sfințire a Catedralei Națio­nale au fost oferite de Corul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhid. protopsalt Mihail Bucă. În continuare, ne-am adunat cu toții într-un buchet rugător către Dumnezeu la prima Sfântă Liturghie săvârșită de Patriarhul Ecumenic împreună cu Patriarhul României și cu soborul de arhierei împreună-slujitori în noua Catedrală Patriarhală a Bisericii noastre.