Catedrala românilor ortodocși din Dublin

Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 11 Septembrie 2025

Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei va achiziționa un nou imobil, cu scopul desfășurării activității spirituale din diaspora. Imobilul istoric, „Christ Church” din orașul Dublin, va deveni Catedrala Ortodoxă Română din Dublin, fiind un lăcaș de cult și un spațiu de referință pentru comunitatea românească din Irlanda, informează pagina de Facebook a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei. 

Redobândirea sfântului lăcaș, care a găzduit un program de slujbă liturgic intens al comunității ro­mâ­nești, timp de aproape două decenii, a fost posibilă cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Sprijinul achiziționării a fost susținut și de membrii comuni­tății din Irlanda, a parohiilor și a clericilor eparhiei. 

Imobilul este o biserică anglicană, ridicată în secolul al 19-lea. Acesta este un monument arhitectural celebru, situat în centrul Capitalei, și va fi un punct central pentru toți români din diaspora. Totodată, acesta va deveni și un simbol al identității ortodoxe românești, oferind spațiul prielnic pentru desfă­șurarea momentelor liturgice, ac­tivi­tăților educaționale, culturale. 

Duminică, 14 septembrie, se va oficia prima slujbă religioasă în noua Catedrală Ortodoxă Română din Dublin. Odată cu prăznuirea Înăl­țării Sfintei Cruci, se va marca atât hramul catedralei, cât și revenirea spiritualității românești în lăcașul de cult.