Cateheză atipică pentru societatea civilă
În această dimineaţă, în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, Colegiul Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", a organizat un curs de "Management strategic al afacerilor interne", iar tema dezbătută a fost "Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social". Prezent la eveniment, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a vorbit participanţilor despre Biserica Ortodoxă ca factor al păcii sociale, subliind faptul că cei care au un rol de conducere în toate instituţiile publice ar trebui să cunoască câte ceva despre credinţa pe care o împărtăşeşte poporul român de 2000 de ani, să cunoască câte ceva despre istoria Bisericii noastre strămoşeşti şi mai ales despre cât de mult a însemnat Biserica în viaţa românilor.