Cateheză demonstrativă în Parohia Ştiubieni
Începând cu data de 6 martie 2018 a debutat susţinerea catehezelor demonstrative în Protopopiatul Săveni. Fiecare cerc pastoral din cadrul Protopopiatului Săveni a desemnat câte o parohie care va susţine câte o cateheză cuprinsă în programa catehetică „Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh".
Catehezele demonstrative susţinute în protoierie vor fi desfăşurate pe tot parcursul lunii martie, având rolul, aşa cum sugerează şi titlul programei, de a evidenţia importanţa credinţei în demersul de conştientizare a unităţii de neam, factor important al Marii Uniri, în al cărei centenar ne aflăm şi-l serbăm.
Cea dintâi cateheză a avut loc în Cercul pastoral Vorniceni, mai exact în Parohia Ştiubieni, unde părintele paroh Ioan Grosu ne-a vorbit despre „Biserica - Trupul lui Hristos". La eveniment, pe lângă numărul însemnat de credincioşi, au participat şi părintele protopop Constantin Macuc, responsabilul de catehizare pr. Vasile Merăuţă, preşedintele de cerc pastoral Constantin Ioan, alături de părinţii ce compun acest cerc.
Informaţiile au fost consistente teologic, cuprinzând aspecte scripturistice şi patristice şi unele însemnări ale teologilor contemporani, având rolul de a evidenţia realitatea actuală duhovnicească. În urma activităţii catehetice, participanţii au ramas plăcut impresionaţi, după cum s-a putut înţelege din chestionarele pe care le-au completat.
(Pr. Vasile Merăuţă - responsabil catehizare Protopopiatul Săveni)