Cateheză la Beldiu, Protopopiatul Aiud

Un articol de: Ziarul Lumina - 04 August 2016

În Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Beldiu, Protopopiatul Aiud, unde este paroh Florin Suciu, s-a susţinut cateheza cu tema „Maica Domnului, nădejdea mântuirii noastre”, având în vedere că din 1 august a început Postul Adormirii Maicii Domnului. Astfel, în cuvântul de învăţătură, pr. Florin Parasca, inspector pentru Cateheza parohială din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a pus accentul pe minunea prefacerii apei în vin de la nunta din Cana Galileii, din pericopa de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul 2, versetele 1 la 11, minune ce se datorează intervenţiei Mamei lui Hristos, Fecioarei Maria.

„Deşi nu ni se spune că mirii ar fi rugat-o pe Maica Domnului să mijlocească pe lângă Hristos să-i scape din impas, vigilenţa şi insistenţa Fecioarei salvează tânăra familie de la oprobiul public. Cu atât mai mult noi nădăjduim în ajutorul ei şi în mijlocirea ei pe lângă Hristos pentru a ni se ierta păcatele, cu cât îi înălţăm rugăciuni, îi citim paraclisul şi ne manifestăm evlavia, purtându-i numele, cinstindu-i icoana şi fiindu-ne oferită de pe Golgota ca Mamă a noastră, a întregului neam omenesc”, a spus pr. Florin Parasca, inspector pentru Cateheza parohială din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.