Cateheze biblice în Episcopia Europei de Nord

Data: 07 Aprilie 2013

La Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm, Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârşit vineri, 5 aprilie 2013, Liturghia Darurilor înainte sfinţite şi a susţinut cateheza biblică cu tema: „Rugăciunea lui Iisus este pentru cei ce cred şi pentru cei ce vor crede” (Ioan XVII, 19-26). Miercuri, 3 aprilie 2013, Preasfinţitul Episcop Macarie a săvârşit Liturghia Darurilor la Paraclisul „Sfântul Apostol Andrei şi Sfinţii Voievozi Români” de la Centrul eparhial din Stockholm şi a susţinut cateheza: „Rugăciunea lui Iisus, pildă pentru rugăciunea noastră” (Ioan XVII, 1-18).

Catehezele se înscriu în ciclul catehezelor biblice pe care ierarhul român al Europei de Nord le susţine în această perioadă a Postului Mare, fiind legate de Cuvântarea de despărţire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostită înainte de Sfintele Sale Pătimiri, consemnată în Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. XIV-XVI. Până acum au fost abordate următoarele teme: „Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan XIV, 1-14); „Iubirea lui Dumnezeu şi împlinirea poruncilor” (Ioan XIV, 15-24); „Trăirea în Hristos, cale a desăvârşirii” (Ioan XV, 1-17); „Cunoaşterea lui Hristos evită dezamăgirea” (Ioan XV, 18-27).

În următoarele săptămâni ale Postului Mare, Preasfinţitul Macarie urmează să slujească şi să susţină aceste cateheze biblice şi la parohiile româneşti din Suedia, Danemarca şi Norvegia.