Cateheze demonstrative în Protopopiatul 3 Iaşi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în perioada 25 octombrie - 10 noiembrie 2016 s-au susţinut catehezele demonstrative în toate cele 15 cercuri pastorale ale Protopopiatului 3 Iaşi. Aceste activităţi au menirea de a ajuta preoţii în activitatea învăţătorească pe care o desfăşoară în parohiile pe care le păstoresc.
Anul acesta au pregătit cateheze-model preoţii: pr. Zaltariov Iulian - Parohia Suhuleţ, pr. Vamanu Lucian - Parohia Glodenii Gândului, pr. Ghilan Liviu - Parohia Valea Adâncă, pr. Afrăsiloaei Alexandru - Parohia Horleşti, pr. Lăcătuş Aurel - Parohia Alexeni, pr. Bortaş Iliuţă - Parohia Leţcani 2, pr. Mihalachi Bogdan - Parohia Doroşcani, pr. Balan Mihai - Parohia Osoi Sineşti, pr. Hrestic Nichifor - Parohia Curături, pr. Buţincu Dan - Parohia Brustureţ, pr. Nica Marius - Parohia Bâcu, pr. Proca Ionel - Parohia Valea Satului, pr. Zăbavă Marius - Parohia Bodeşti, pr. Ciornovalic Mihai - Parohia Păun, pr. Ursu Vasile - Parohia Coropceni. La aceste activităţi au participat, pe lângă numeroşi enoriaşi, preoţii din cercurile pastorale, profesorii de religie, pr. dr. Bogdan Racu - inspector pentru învăţământ şi cateheză în cadrul Centrului eparhial Iaşi, pr. protopop Mihail Roşu şi pr. George Bamboi - responsabil cateheză la Protopopiatul 3 Iaşi.
Titlurile catehezelor din acest an au reiterat unele din întrebările care au fost adresate Mântuitorului de diferite persoane, sau îndemnuri adresate de Hristos acestora - „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?“ (Luca 10, 26), „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ (Luca 10, 25), „Unde trebuie să ne închinăm?“ (Ioan 4, 20), „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!“ (Luca 7, 14), „Cine are urechi de auzit, să audă!“ (Matei 13,9).
Preoţii au încercat, şi în mare măsură au reuşit să alcătuiască aceste cateheze cât mai atractiv şi, prin diferite metode, au implicat participanţii în mod dinamic la aceste activităţi. Se observă, ca şi în ceilalţi ani, o dorinţă puternică a enoriaşilor de a lua parte la acest tip de activităţi şi de a afla răspuns la multe dintre întrebările pe care ei le au. Fiind Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, respectiv Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, la multe dintre cateheze au participat elevi sau tineri dornici să afle cât mai multe lucruri despre modul în care ei pot şi trebuie să îşi petreacă viaţa împlinind poruncile lui Dumnezeu. De altfel, una dintre cateheze a făcut referire la modul în care ei se comportă în societatea din care fac parte: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat!“ - „Ştiu ce scrie pe tricoul meu?“.
Catehezele demonstrative din acest an vin în completarea celor desfăşurate în anii anteriori şi au rolul de a dinamiza activitatea învăţătorească din parohii. (Pr. George Bamboi - responsabil cateheză Protopopiatul 3 Iaşi)