Cateheze despre Taina Cununiei în fiecare lună

Data: 29 Martie 2012

Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, analizând multele solicitări de dispensă pentru oficierea Tainei Sfintei Cununii în zilele de post sau în alte zile când canoanele Bisericii Ortodoxe Române interzic acest lucru, a hotărât ca în prima duminică din fiecare lună, preoţii parohi să susţină cateheze despre pregătirea duhovnicească pentru Taina Cununiei. În cadrul catehezelor vor fi anunţate zilele în care nu se fac nunţi şi va fi explicată tinerilor importanţa păstrării rânduielilor bisericeşti pentru o viaţă de familie ordonată. În calendarul bisericesc pe anul 2012, la capitolul Rânduieli bisericeşti este prezentată lista cu zilele în care nu se fac cununii, după cum urmează: nu se fac nunţi în toate zilele de post de peste an; în ajunul şi în zilele praznicelor împărăteşti, în săptămâna lăsatului sec de brânză (20 februarie - 26 februarie), în Postul Sfintelor Paşti (27 februarie - 14 aprilie), în Săptămâna Luminată (15 aprilie - 21 aprilie), în ajunul şi în ziua de Rusalii (2 şi 3 iunie), în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (11 iunie - 28 iunie), în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), în Postul Naşterii Domnului (14 noiembrie - 24 decembrie), în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie). În anul 2013 nu se fac nunţi în următoarele zile: în toate zilele de post de peste an, în ajunul şi în zilele praznicelor împărăteşti, în săptămâna lăsatului sec de brânză (11 martie - 17 martie), în Postul Sfintelor Paşti (18 martie - 4 mai), în Săptămâna Luminată (5 mai - 12 mai), în ajunul şi în ziua de Rusalii (22 şi 23 iunie); în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (26-29 iunie), în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), în Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie - 24 decembrie), în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie). (M.N.)