Cateheze duminicale dedicate Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii
Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 15 iulie 2010, anul 2011 a fost proclamat ca fiind Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, aprobându-se totodată programul-cadru pentru realizarea proiectului religios-duhovnicesc, cultural, editorialistic şi mediatic referitor la activităţile ce se vor desfăşura în acest sens. În acest context, protopopiatele Arhiepiscopiei Timişoarei au elaborat temele catehezelor duminicale pe anul în curs, evidenţiind cele două Sfinte Taine: "Familia în lumina Sfintei Scripturi", "Prezenţa preotului ca duhovnic în cadrul tinerei familii", "Originile biblice ale Sfintei Cununii", "Timpul potrivit pentru cununie", "Pregătirea mirilor şi a naşilor pentru Taina Cununiei", "Sfânta Taină a Botezului în epoca apostolică", "Slujba Tainei Botezului - semnificaţie teologică şi existenţială", "Botezul copiilor în familiile mixte", "Semnificaţia numelui dat la botez".
"Iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a pune în valoare evenimente importante din viaţa Bisericii, precum şi tratarea unor taine esenţiale pentru viaţa credincioşilor, este binevenită pentru noi toţi, preoţi şi mireni, întrucât ne determină să studiem mai mult, să ne însuşim şi să administrăm aşa cum se cuvine Tainele Bisericii, bucurându-ne de harul lui Dumnezeu ce se revarsă peste noi în momentul primirii acestora. Mulţi oameni ştiu foarte puţine despre semnificaţia profundă a Tainei Botezului, precum şi despre sfinţenia Tainei Cununiei şi de aceea le tratează de multe ori cu uşurinţă, ţinând seama mai mult de rânduielile lumeşti, pe când valoarea spirituală a celor două taine depăşeşte cu mult pe cele ale lumii, dat fiind că au fost instituite de Dumnezeu spre a ne deschide calea către Împărăţia cerurilor", ne-a declarat pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei. (George Giurgiu)