Cateheze în Arhiepiscopia Alba Iuliei
Centrul cultural-catehetic care funcţionează pe lângă Parohia „Sfântul Nicolae” din Miceşti, Protopopiatul Alba Iulia, a desfăşurat o acţiune catehetică cu tema „Cuvioasa Parascheva sau curăţia inimii”, prilej cu care a avut loc şi închiderea festivă a Şcolii de vară. În cadrul catehezei, după prezentarea vieţii Sfintei Cuvioase Parascheva, s-a punctat momentul în care, la vârsta de 10 ani, a împlinit îndemnul lui Hristos de a-L urma, după cum a auzit citindu-se în Sfânta Evanghelie. În scurta ei viaţă de 25 de ani şi-a menţinut curăţia inimii şi a trupului.
După adormire, a fost cinstită de către Hristos cu neputrezirea şi cu darul facerii de minuni. Astfel şi cei prezenţi au fost îndemnaţi să-şi menţină sufletul şi trupul curate şi să asculte sfaturile părinteşti şi poveţele duhovniceşti pe care le primesc în familie şi în Biserică.
Cateheza s-a adresat, în primul rând, tinerilor prezenţi care au participat la Şcoala de vară. În intervalul lunilor iunie-septembrie, s-au desfăşurat, în cadrul Centrului de la Miceşti, mai multe activităţi recreative, printre care excursii şi ateliere de pictarea a icoanelor pe sticlă. Astfel, au fost premiaţi copiii care au participat la cercul de pictură, oferindu-li-se câte o diplomă şi câte o iconiţă cu Sfânta Parascheva. De asemenea, au fost premiate persoanele care s-au implicat în îndrumarea micilor pictori în arta icoanei şi în domeniul artistic, precum Ileana Partenie şi Diana Ciugudean, restauratori în cadrul Muzeului Naţional al Unirii, şi familia Ana Maria şi Mihai Arici, membri în cadrul Uniunii Artiştilor din România. Părintele Ionuţ Şopterean şi toţi colaboratorii săi au fost felicitaţi pentru implicarea în activităţile cu cei mici.
Cateheză la Bucerdea-Grînoasă
Parohia Ortodoxă Bucerdea-Grînoasă cu hramul „Sfânta Parascheva”, păstorită de preotul Dan Gheorghe Dulău, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Blaj, a organizat programul religios intitulat „Cuvioasa Parascheva, ocrotirea tinerilor”. La eveniment au participat elevii Școlii Gimnaziale ,,Ion Maiorescu” din comuna Bucerdea-Grînoasă, invitați ai Școlii Gimnaziale ,,Toma Cocișiu” din Blaj, precum și preoții parohiilor vecine. Programul a debutat cu slujba Vecerniei și a continuat cu pricesne și un program religios.