Cateheze în Arhiepiscopia Alba Iuliei
Perioada Postului Adormirii Maicii Domnului este un răstimp liturgic potrivit pentru rugăciune, dar şi pentru cateheza dedicată tainei, personalităţii, cinstirii, chipului moral şi rolului duhovnicesc al Fecioarei Maria în viaţa cotidiană.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Centrul eparhial propune pentru această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului un program de cateheze ce vor avea loc după slujba Paraclisului Maicii Domnului în parohiile din cuprinsul eparhiei. Programul va urmări mai multe teme. Astfel, după ce pe 1 şi 2 august au fost prezentate temele "Taina Fecioarei Maria în Sfânta Scriptură" şi "Naşterea Maicii Domnului", ieri, 3 august, a fost abordată tema "Buna Vestire", iar în zilele următoare "Smerenia Maicii Domnului"; "Cântarea Maicii Domnului", "Pururea Fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu"; "Adormirea Maicii Domnului"; "Preacinstirea Fecioarei Maria"; "Rugăciunile către Maica Domnului şi foloasele acestor rugăciuni", "Chipul moral al Maicii Domnului"; "Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în viaţa Bisericii"; "Maica Domnului în evlavia creştinilor ortodocşi"; "Fecioara Maria - model suprem al vieţuirii noastre în Hristos"; "Sărbătorile Maicii Domnului". (Mihai Mocan)