Cateheze săptămânale la Catedrala Episcopală din Huși

Data: 25 Noiembrie 2021

Cu binecuvântarea Prea­sfin­ți­tu­lui Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în perioada Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Catedrala Episcopală vor fi susținute cateheze în care vor fi prezentate modul de viețuire și rolul pe care l-au avut, în istoria Bisericii, sfinții ierarhi și cuvioși români prăznuiți în această perioadă.

Potrivit Biroului de presă al eparhiei, întâlnirile au început duminică, 21 noiembrie, când a fost o cateheză despre Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii, și vor avea loc în fiecare duminică seară, după slujba Paraclisului Maicii Domnului.

„Cei interesați vor putea afla mai multe despre Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în seara zilei de duminică, 28 noiembrie; despre Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, în seara zilei de duminică, 5 decembrie; despre Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, în seara zilei de duminică, 12 decembrie; despre Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, în seara zilei de duminică, 19 decembrie, sau despre Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, în seara zilei de miercuri, 22 decembrie”, a precizat părintele Dositei Gorbachevskiy, eclesiarhul Catedralei Episcopale din Huși. (S. D.)