Cateheze şi ateliere în Parohia „Adormirea Maicii Domnului“
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Mănăştur al municipiului Cluj-Napoca organizează în perioada anului şcolar 2014-2015, pentru al treilea an consecutiv, un program educativ şi recreativ pentru copii.
De asemenea, odată cu începerea noului an universitar, îşi reia activitatea şi grupul parohial de tineret.
În cadrul programului vor avea loc cateheze şi discuţii pe teme religioase, ateliere de pictură a icoanelor pe sticlă şi ateliere de creaţie manuală, exerciţii interactive de limba engleză, şah, teatru, precum şi jocuri recreative şi educative. Programul este coordonat de parohul Dan Hognogi, care doreşte ca prin aceste activităţi să îi apropie pe copii mai mult de biserică, să le ofere celor mici un cadru alternativ de socializare, să le cultive gustul pentru artă şi frumos şi să contribuie la dezvoltarea armonioasă în spirit creştin.
Activităţile se vor desfăşoară în fiecare zi de sâmbătă, între orele 11:00-13:00, în clădirea parohială din curtea bisericii de pe strada Govora, şi vor fi susţinute de membrii grupului de tineret al parohiei, alături de artista iconară Teodora Roşca, care îi va învăţa pe cei mici să picteze icoane pe sticlă. Sunt aşteptaţi să participe toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani din municipiul Cluj-Napoca.
Prima întâlnire a copiilor din cadrul parohiei a avut loc sâmbătă, 20 septembrie.
Copiii şi-au împărtăşit impresii din vacanţă, apoi au audiat o cateheză pe tema „Ascultării“. Au urmat, afară, jocuri cu mingea, urmate de o agapă.
Întâlnirile grupului parohial de tineret
De asemenea, în cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Mănăştur, vor fi reluate şi activităţile cu grupul parohial de tineret, începând de luni, 29 septembrie, după cum anunţă părintele Dan Hognogi.
„Astfel, pentru început, vom participa cu toţii la slujba Vecerniei de la ora 18:00, iar mai apoi, în jurul orei 19:00, ne vom retrage în biroul parohial pentru socializare, planuri pentru noul an universitar, alegerea noii conduceri dintre membrii de bază ai grupului şi prezentarea programului acestui nou an de activitate“, a precizat pr. Dan Hognogi.
Pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie se vor desfăşura mai multe serii de cateheze despre viaţa de familie, în cadrul cărora vor fi abordate teme precum „Monahism. Căsătorie. Celibat“; „Relaţiile de prietenie şi iubire înainte de căsătorie“; „Alegerea partenerului de viaţă“, „Viaţa de familie“ etc. În luna decembrie vor fi abordate, în cadrul grupului parohial de tineret, teme referitoare la procesul de convertire, descoperire a Ortodoxiei etc. (Andreea Pâgleşan)