Câteva invenţii care au schimbat lumea

În decursul istoriei există momente cruciale marcate de invenţii care efectiv schimbă lumea. Vom încerca să punctăm câteva asemenea momente, arătând cum după fiecare dintre ele nimic nu a mai fost la fel. 

 

Inventarea prafului de puşcă de către chinezi în jurul secolului al X-lea a schimbat felul în care se duceau bătăliile, aducând un plus de putere pe câmpul de luptă, făcând ca zidurile cetăţilor altădată considerate inexpugnabile să poată fi distruse cu ghiulele. Marile construcţii au putut fi realizate cu uşurinţă mai mare, detonându-se porţiunile stâncoase care până atunci prezentau o dificultate mărită pentru lucrătorii care făceau drumuri. 

 

Până la inventarea ceasului mecanic, timpul era măsurat cu mai multă sau mai puţină aproximaţie, cu ajutorul clepsidrelor, prin deplasarea umbrei (ceasuri solare) sau alte sisteme primitive. Evoluţia ceasurilor a fost îndelungată, dar cel mai important moment a fost trecerea de la folosirea greutăţilor la arcuri spiralate în secolul al XIV-lea. Inovaţia germanului Peter Henlein (1485-1542) a reprezentat actul de naştere a ceasului mecanic.  

Tiparul a fost un punct de cotitură în  istoria culturii mondiale. Până la apariţia lui, textele erau copiate de mână - este adevărat că acele cărţi erau adevărate opere de artă -, însă doar câţiva privilegiaţi aveau acces la aşa ceva. Sistemul de a presa hârtie în blocurile de lemn în care fuseseră gravate caractere fusese folosit de chinezi cu mult înainte ca metalurgistul şi inventatorul german Johannes Gutenberg (1398-1468) să îmbunătăţească această metodă, însă scrierea complicată a chinezilor nu făcuse posibilă o adevărată revoluţie a multiplicării de cărţi, aşa că istoria consideră decisivă contribuţia lui Gutenberg. El a creat sistemul de tipărit prin litere mobile, înlocuind sistemul greoi al plăcilor gravate. De aici drumul multiplicării cărţilor a fost cu adevărat deschis şi ele au devenit accesibile unui număr tot mai mare de oameni. 

 

Focurile aprinse pe munţi au reprezentat pentru mii de ani cea mai rapidă cale de a transmite ceva codificat. Însă nefiind pus la punct un cod suficient de complex cum a fost codul Morse, inventat de pictorul Samuel Morse în anul 1838, în general informaţia trimisă prin focuri era „Pericol!“. După ce, datorită lui Morse, fiecare literă a alfabetului a căpătat o valoare simbolică (punct sau linie) ca intensitate şi durată, a urmat inventarea telegrafului. Aşa a intrat în scenă inginerul Alfred Vail (1807-1859), care a pus la punct modalitatea de transmitere la distanţă a impulsurilor nemodulate. Prima transmisie prin telegraf s-a făcut în anul 1844, între oraşele americane Washington şi Baltimore. Invenţia s-a răspândit rapid, şi informaţia a început „să curgă“ de la un capăt la altul al lumii. 

 

Următoarea revoluţie în domeniul transmiterii informaţiei a reprezentat-o radioul. Dar până la apariţia lui în forma pe care o ştim au existat mai multe trepte intermediare şi mulţi fizicieni care au contribuit. Bazându-se pe cercetările fizice făcute de-a lungul timpului de savanţii André-Marie Ampère, William Gilbert, Alessandro Volta, Michael Faraday, William Thomson (Lord Kelvin) şi alţii, în anul 1887 fizicianul german Heinrich Hertz a reuşit să realizeze o emisie şi o recepţie de unde radio. În anul 1896, inginerul şi inventatorul italian Guglielmo Marconi a oferit lumii un sistem practic de emisie-recepţie de unde electromagnetice. 

Înainte de apariţia antibioticelor, mortalitatea din cauza infectării rănilor sau a sifilisului era extrem de ridicată. Ştim din istorie că domnitorul Ştefan cel Mare s-a chinuit mulţi ani cu o rană căpătată la picior în bătălia de apărare a Cetăţii Albe. Pe atunci, pentru a se preveni infectarea unei răni, aceasta era arsă periodic cu fierul roşu. Ne putem imagina chinurile îngrozitoare din pricina unor răni care tratate cu antibiotice s-ar fi vindecat fără probleme. La apariţia penicilinei au contribuit mai mulţi savanţi, căci drumul de la simpla observaţie a inhibării creşterii bacteriilor în jurul unei culturi de mucegai, făcută de cercetătorul scoţian Alexander Fleming în anul 1928, până la realizarea efectivă pe scară largă a medicamentului a fost destul de complex. 

 

După ce Fleming a demonstrat efectul pe care îl avea mucegaiul Penicilinum asupra bacteriilor, a intenţionat să folosească penicilina în scop de dezinfectant, căci era convins că organismul nu putea păstra substanţa suficient de mult pentru a muri bacteriile patogene. Structura chimică a penicilinei a fost determinată de cercetătoarea Dorothy Crowfoot Hodgkin în anul 1940, iar metoda de producere în masă a penicilinei a fost pusă la punct de către o echipă de la Oxford, formată din Howard Florey, Baron Florey, Ernst Boris Chain şi Norman Heatley. Tratarea primului pacient cu penicilină s-a făcut în martie 1942, acesta fiind vindecat de septicemie streptococică, boală mortală până atunci. Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1945 a fost împărţit între Fleming, Florey şi Chain, iar noul medicament s-a răspândit rapid în întreaga lume. 

Ideea de a folosi puterea aburului este veche, primul despre care se ştie că a reuşit să mişte un dispozitiv în acest fel a fost învăţatul grec Heron din Alexandria. În secolul I era noastră el a făcut o sferă goală pe dinăuntru care pivota pe două tuburi prin care trecea aburul rezultat din fierberea apei într-un bazin. Sfera se rotea datorită aburului, însă dispozitivul nu a dus la nimic util, nefiind încă inventată maşina termică cu pompă cu piston, care a apărut abia în 1679, prin inginerul Denis Papin. Dar... din lipsă de fonduri, acesta nu  şi-a putut breveta invenţia şi a murit sărac, iar în 1698 inginerul englez Thomas Savery a conceput un motor cu aburi pentru a pompa apa care se aduna în mine. Dar invenţia a fost utilizată pentru a pompa apă la etajele superioare ale casele celor bogaţi, practic un hidrofor cu aburi. În 1712 inginerul Thomas Newcomen a construit un motor cu un braţ mare, care pompa apă cu o frecvenţă de 16 mişcări de du-te-vino  pe minut, iar scoţianul James Watt a îmbunătăţit motorul în anul 1776. Trei ani mai târziu a venit şi folosirea motorului pentru un vehicul, inginerul Nicolas Cugnot realizând un transportor pentru armament şi 4 oameni, care se deplasa cu cinci kilometri pe oră. 

 

Ne-am dorit să punctăm câteva momente foarte importante ale istoriei prin invenţii care putem spune că au schimbat lumea, dar foarte multe altele ar mai fi de trecut în rândul invenţiilor şi inovaţiilor geniale, cum ar fi: roata, cuiul, pârghia, abacul, cimentul, banii de hârtie şi nu în ultimul rând... calculatorul.