Câteva locuri bucureştene şi originea numelui lor

Numele locurilor ascund multe poveşti, frământări sociale din vremuri apuse sau biografii ale unor oameni care au făcut istorie. Uneori, originile denumirilor sunt subiect de dispută între istorici şi lingvişti, existând mai multe variante posibile. Să trecem în revistă câteva astfel de denumiri, cu parfum din alte timpuri, din capitala României.

În partea de nord a Bucureştiului există cartierul Băneasa, al cărui nume vine de la doamna Maria Bibescu (1845-1929), soţie a contelui Odon de Montesquiou-Fezensac şi mătuşă a prinţului George Valentin Bibescu. Acesta era un pilot renumit în epocă şi a fondat, printre alte organisme, şi Aeroportul Băneasa, care a fost construit chiar pe o porţiune din moşia Montesquiou-Fezensac.

Cartiere cu nume de breslari sau soldaţi

Denumirea cartierului Dristor este controversată. O variantă spune că dristorenii erau o breaslă de negustori veniţi în perioada fanariotă din zona vechiului castru roman Durostorum, adică din localitatea bulgară de astăzi Silistra. O variantă mai plauzibilă şi autohtonă este legată de o îndeletnicire frecventă în zona Dâmboviţei, pe cursul căreia existau multe mori, unde meşterii piuari (numiţi şi dârstari, de la „dârstă“), prelucrau dimia şi postavul.

Numele cartierului Ferentari este şi el în dispută, pe de o parte fiind abordarea etimologică, vizând provenienţa din latină a cuvântului - „ferentarius“ - soldaţi pedeştri din infanteria uşoară, iar alta are legătură cu un eveniment istoric din secolul al XVIII-lea, când „curuţii“, adică trupele răsculate ale principelui ardelean Francisc Rakoczi II, care s-au opus stăpânirii austriece, ar fi fost conduse în drumul lor spre Dunăre de un anume Ferencs. Tot în legătură cu acest eveniment este pusă  şi denumirea cartierului Berceni, de la un celebru general, Bercsenyi Miklos (1665-1725), care şi-a stabilit pe locul actualului cartier o tabără pentru adunarea exilaţilor curuţi.

Amintirea Războiului de Independenţă este onorată aşa cum se cuvine în Bucureşti, prin denumiri care amintesc de luptele celebre: Calea Rahovei, Calea Plevnei, Calea Griviţei, Calea Dorobanţilor.

Zona cartierului Crângaşi vine, aşa cum se bănuieşte de la prima auzire a numelui, de la „crâng“. Odinioară pe acele locuri se întindeau nişte crânguri, parte din Codrii Vlăsiei.

În prelungirea Crângaşiului avem cartierul Giuleşti, al cărui nume vine de la vechile domenii ale boierilor Juleşti, aşa cum cartierul Floreasca îşi trage numele de la boierii Floreşti.

Numele cartierului Sălăjan are un cu totul alt fel de „parfum“, fiind numit aşa în vremea comunistă, în cinstea lui Leontin Sălăjan (1913-1966), politician şi general de armată, ministru al forţelor armate între 1955 şi 1966.

La începutul secolului XX s-a construit o staţie de fabricat ciment şi a fost numită „Titan“, de unde şi numele cartierului Titan - Balta Albă. Denumirea Balta Albă se crede că provine de la un episod petrecut în vremea „Ciumei lui Caragea“, din 1813, când morţii erau aduşi la marginea comunei „Dudeşti“ pe atunci şi stropiţi cu var nestins, iar în timpul ploilor se formau bălţi albe.

Magheru, un bulevard şi o mare familie

Numele cunoscutului bulevard bucureştean Magheru vine de la familia cu acelaşi nume, care a dat câteva personalităţi importante. Istoria familiei începe în zona Aradului, în localitatea Vidra, unde mai mulţi locuitori poartă nume precum Mager şi Magheriu şi chiar unele locuri, precum Crângul Magereşti, Dealul Mageresc. Modul în care membri ai acestei familii au ajuns din zona Aradului în Oltenia este în dispută între istorici, existând mai multe variante. Cert este că la 30 ianuarie 1620 era menţionat satul Maghereşti din Gorj. Tradiţia orală a familiei susţine că un anume Vlad şi soţia sa Lupşa, pentru a scăpa de persecuţiile autorităţilor Transilvaniei, ar fi trecut munţii. Vlad Măgheriu şi fiul său Constantin apăreau într-un act, astăzi dispărut, emis de Constantin Brâncoveanu, în care li se confirmă proprietatea asupra pământurilor cumpărate în Câlnic.

Următorul membru de seamă al familiei este protopopul Ion Măgheariu, strănepotul lui Vlad. Acesta ajunge boiernaş în Oltenia, iar în timpul Războiului ruso-turc (1769-1774) se retrage în Transilvania. În acest război moare un alt reprezentant al familiei, Şerban Măgheriu, ofiţer în armata ţaristă. Protopopul Ioan, care a murit la 5 martie 1779, a avut doi copii: armaşul Şerban şi popa Ion (care este tatăl viitorului general Magheru). Şerban are o carieră militară strălucită, ajungând întâi căpitan în oastea făcută de voievodul Nicolae Mavrogheni, apoi, după ce l-a omorât pe nepotul lui Regep Paşa care prădase cu oastea lui o zonă din Oltenia, arzând şi proprietatea Magherilor, a urcat în ierarhia boierească, ajungând armaş, apoi al doilea vistiernic, iar după retragerea din viaţa administrativă s-a ocupat de conducerea moşiilor lui Nicolae Golescu. Preotul Ion a murit tânăr, dar nu înainte de a face opt copii: şase fete şi doi băieţi. Unul dintre băieţi este viitorul general Gheorghe Magheru, care a avut un rol deosebit în vremea Revoluţiei de la 1848 şi la făurirea Unirii din 1859.