Câteva lucruri neplăcute despre gazetăria la modă
Un prieten, profesor la Facultatea de Jurnalism, îmi spune în stilul său blând, însă foarte hotărât, că gazetăria are nevoie de tupeu, de îndrăzneală. Replica vine cumva şi-mi tulbură câteva păreri pe care mi le-am făcut despre gazetăria, să-i spun, pozitivă. Multă vreme am lucrat printre jurnalişti, care parcă mâncaseră jăratic de pe o tavă fermecată. Nu aveau linişte până când nu descopereau o putreziciune a unei realităţi, pe care apoi o analizau cu plăcere maximă. Desigur, am avut de-a face şi cu jurnalişti care căutau pricină de râs sau de ironie. Căutau, sărind cu multă uşurinţă de la un lucru la altul. Uşurinţa şi pofta de-a ironiza reprezentau cumva talentul acelor gazetari. În amândouă cazurile, da, e vorba, până la urmă, de o anume îndrăzneală care întrece măsura. Am văzut şi o mulţime de gazetari, totuşi, care-şi struneau tupeul şi care-şi puneau la lucru spiritul critic. De aici, cred, începe stilul gazetăresc la care mă gândesc.
Lucrurile nu sunt aşa de simple. Recent, după ce a fost stopată apariţia unei anume gazete, importantă în ultimii ani, au ieşit la iveală multe lucruri cu totul scandaloase. Gazetarii erau obligaţi de directorat să practice şantajul, după formula "şantajul şi etajul", consacrată în perioada interbelică. Din nefericire, cazul nu a stârnit multe contrarietăţi. Nu a fost dezbătut public, ceea ce înseamnă că asemenea practici sunt obişnuite. De aici rezultă că stilul de gazetărie, până la urmă, este dat de cu totul alte lucruri decât cele care ţin, în mod clasic, de statutul gazetarului. Aici intervine angrenajul managementului economic, nu numai cel al gazetei, dar şi al mediului în care funcţionează. Când vorbim de stil gazetăresc, atunci e bine să ţinem seama mai ales de organizarea ziarului din punct de vedere economic. Şi atunci mă întreb în ce condiţii se poate presta o gazetărie a lucrurilor aşezate, pozitive, când problemele economice devin tot mai presante? Clasicii exegeţi ai textului gazetăresc, ca şi prietenul meu, recomandă o gazetărie a îndrăznelii, care să râcâie în coasta realităţii, până vor da de partea ei nepotrivită. Iar realitatea de azi, ca-n cazul gazetei amintite - caz de notorietate, nu numai printre gazetari -, ne arată că presiunile economice pot deforma cu uşurinţă orice normă a deontologiei. Stilul aşa-zis pozitiv rămâne, deci, să-l căutăm cu mare atenţie de fiecare dată când scriem. E un nou teritoriu, care trebuie cucerit cu îndrăzneală. Dar, cu siguranţă, e vorba de alt tip de îndrăzneală decât în cazul şantajistului sau al celui care ţopăie, hăhăind ca un satir, printre realităţi.