Cauze şi tratament în steatoza hepatică

Steatoza hepatică constă în creşterea conţinutului hepatic de lipide peste 5% din greutatea ficatului, putând fi întâlnită şi în patologia pediatrică.

Lipidele se depun sub formă de trigliceride la nivelul hepatocitului. Cauzele steatozei hepatice sunt multiple, putând fi grupate astfel: Cauze generale: postul prelungit, infecţii severe (boli diareice severe, tuberculoză, osteomielită, pneumopatii trenante), sindromul de deshidratare, acidoza, anemiile severe, intoxicaţiile, cauze medicamentoase (vitamina A, tetraciclina, corticoterapia prelungită), malnutriţia severă). Cauze metabolice: obezitate, diabetul zaharat. Principalele cauze ce determină încărcarea grasă a ficatului sunt creşterea aportului de grăsimi la ficat, creşterea sintezei hepatice de trigliceride şi defectul de eliberare în circulaţie a trigliceridelor din ficat. Aportul crescut de grăsimi la nivelul ficatului se realizează fie printr-un aport alimentar bogat în trigliceride, fie prin mobilizarea grăsimilor din depozite. Trigliceridele trec în circulaţia generală numai după ce au fost lipoproteine. Dacă există un defect de sinteză al lipoproteinei din hepatocit, trigliceridele nu trec în circulaţia generală şi sunt stocate la nivelul hepatocitului, determinând steatoza hepatică. În steatoza prin mobilizare depunerea lipidelor la nivelul ficatului se poate face printr-un aport crescut de trigliceride şi colesterol, printr-un regim bogat în hidrocarbonate, prin mobilizarea crescută a acizilor graşi liberi din depozite în caz de boli endocrine sau în stările de post. La sugari, în stările de înfometare din sindroamele de deshidratare sau din bolile toxiinfecţioase severe, depunerea de lipide în ficat se face în condiţiile reducerii rezervelor de glucoză. În această situaţie, ficatul, fiind privat de un aport optim de glucide, va utiliza acizi graşi pentru metabolismul său. În caz de stres toxiinfecţios apar modificări hormonale în sensul unei secreţii crescute de catecolamine şi cortizol, hormonii ce antrenează mobilizarea grăsimilor din depozite. În steatoza prin lipodistrofie hepatică se perturbă metabolismul proteic hepatic, ce se traduce prin scăderea capacităţii de formare şi eliberare a lipoproteinelor, în condiţiile unui aport crescut de hidrocarbonate. Multe cazuri de steatoză hepatică sunt asimptomatice. Când există o suspiciune, anamneza (ancheta medicală) va urmări identificarea factorilor cauzali ai steatozei hepatice. În formele clinice, copilul prezintă astenie, sindrom dispeptic, hepatomegalie. La palpare ficatul este sensibil. Testele funcţionale hepatice sunt discret modificate. Ecografia hepatică sugerează o steatoză hepatică, dar confirmarea diagnosticului este dată de examenul anatomo-patologic. Evoluţia steatozei hepatice este condiţionată de cauzele bolii şi de gradul leziunilor hepatice. Tratamentul steatozei hepatice este de strictă specialitate şi urmăreşte administrarea de hepatoprotectoare, dar şi suprimarea cauzelor şi eliminarea factorilor de risc, cum ar fi supraalimentaţia, obezitatea, tratamentul incorect al diabetului zaharat, consumul de alcool. De asemenea, se are în vedere un regim alimentar echilibrat şi adaptat cauzelor afecţiunii, dar importantă este reducerea aportului de hidrocarbonate şi lipide. Regimul alimentar va fi condus în aşa fel încât să fie hipocaloric la cei cu obezitate şi hipercaloric la cei cu malnutriţie.