Cauzele economice ale declanşării crizei iconoclaste

În istoria de până în veacul al VIII-lea a creştinismului, au existat la nivelul ierarhiei bisericeşti şi a teologilor păreri pro şi contra cinstirii icoanelor, fără însă a se impune unul dintre cele două puncte de vedere prin canonul unui sinod ecumenic. Canonul 82 formulat la Constantinopol în anul 691/692 doar interzice reprezentarea Mântuitorului Iisus Hristos ca miel şi justifică pictarea chipului Său omenesc.

În secolele VIII-IX, disputa privitoare la cinstirea icoanelor nu mai este doar o preocupare a oamenilor Bisericii, ci ea este pusă în discuţie de întreaga societate bizantină, în frunte cu împăraţii ei. Aşadar, icoanele au devenit o preocupare a politicului, a socialului, a economicului şi, nu în ultimul timp, a religiilor Imperiului Bizantin. Printre cauzele principale ale declanşării ale luptei iconoclaste au fost şi cele economice. Situaţia imperiului bizantin în pragul crizei iconoclaste era complicată: visteria imperiului era secătuită, economia era slabă, companiile militare împotriva arabilor şi bulgarilor eşuaseră. Biserica, dimpotrivă, prospera: deţinea proprietăţi imobiliare, obiecte de cult foarte preţioase şi, în plus, dezvoltase în mănăstiri, precum Studion, adevărate manufacturi, produsele diverse ale acestora fiind apreciate şi căutate de către consumatori. Însă această situaţie, i-a determinat pe producătorii şi comercianţii laici să se plângă împăratului Leon III Isaurul (717 – 741) de faptul că producţia Bisericii le afectează profiturile şi aceasta pentru că preţurile practicate de unităţile de cult la aceleaşi produse erau mai mici şi pentru că acestea erau scutite de taxe şi impozite, adică primeau ajutoare de stat. De la această stare de lucruri până la începerea iconoclasmului a mai fost doar un pas, pe care l-au făcut opozanţii cinstirii icoanelor din Biserică. Aceştia i-au solicitat împăratului Leon ajutor în elucidarea concepţiei ortodoxe privind cinstirea icoanelor. În aceste condiţii, împăratul Leon a considerat că este oportun să se implice în disputa iconoclastă cu scopul de a alimenta visteria imperiului din bunurile confiscate de la Biserică şi de a relansa libera competiţie pe piaţă sub pretextul apărării valorilor dogmatice ale Bisericii. Urmarea implicării se cunoaşte: monahi martirizaţi, mănăstiri distruse, incendiate sau transformate în cazărmi. Iată, aşadar, factori economici care, combinaţi cu alte cauze, au generat apariţia iconoclasmului care a spoliat bunurile Bisericii şi a distrus capodopere inestimabile de artă creştină.