Cauzele spirituale ale bolilor

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 18 Martie 2012

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în Sala "Iosif Episcopul" din cadrul Aşezământului pastoral-cultural "Sfântul Ierarh Calinic", a avut loc vineri, 16 martie, o nouă conferinţă în cadrul programului de întâlniri duhovniceşti "Hristos Domnul, Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre".

Conferinţa cu tema "Cauzele spirituale ale bolilor" a fost organizată la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi a fost susţinută de prof. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical "Naturalia" şi cadru universitar de bioetică creştină. Evenimentul a fost organizat de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu ASCOR, filiala Râmnicu Vâlcea, şi se încadrează în seria manifestărilor dedicate Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. "Există foarte multe cauze spirituale ale bolilor" Prof. Pavel Chirilă a vorbit în prelegerea sa despre cauzele spirituale ale bolilor, care se instalează pe fondul păcatului şi depărtării de lucrarea comunitară a Sfintei Biserici. "Conferinţa aceasta privind cauzele spirituale ale bolilor este adeseori solicitată pentru că este un subiect puţin cunoscut atât de către bolnavi, cât şi de către cadrele medicale care îi îngrijesc pe bolnavi. De exemplu, în Facultatea de Medicină nimeni nu vorbeşte despre cauzele spirituale ale bolilor. Cercetând Sfânta Scriptură, operele patristice şi experienţa vie a Bisericii, vedem că de fapt există foarte multe cauze spirituale ale bolilor. Dacă ele sunt cercetate la patul bolnavului, în întâlnirea cu bolnavul şi în conlucrarea cu duhovnicul, cu preotul, acest lucru este benefic pentru că ajută la lămurirea diagnosticului odată în plus şi bineînţeles că aceasta are şi implicaţii terapeutice", a spus dl profesor. La întrunire au fost prezenţi numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici, preoţi, profesori, monahi şi monahii, seminarişti, elevi şi studenţi. Din partea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a participat părintele Mihail Pretorian, inspector cu catehizarea tineretului. Următoarea conferinţă duhovnicească cu tema "Omul între boală şi vindecare" va avea loc vineri, 23 martie, de la ora 18:00, în Sala "Iosif Episcopul" a Aşezământului pastoral-cultural "Sfântul Ierarh Calinic" şi va conferenţia Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, lect. univ. dr. în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi.