Ce datorează Europa Evului Mediu?
Europa de astăzi este cel mai vizitat continent din lume pentru măreţele sale monumente ctitorite mai ales în Evul Mediu. Dacă eliminăm această epocă din istoria Europei înseamnă că lipsim Europa de cele mai impozante monumente ale sale. Evident că pentru mulţi contemporani care nu respectă valorile creştine marele lor deranj este că aceste mari monumente europene din Evul Mediu sunt catedrale creştine. Ei sunt tributari ai ideilor iluministe ce au zugrăvit Evul Mediu ca o epocă întunecată, mai ales că această perioadă a fost cea mai religioasă din istoria Europei. Tocmai realizările monumentale ale acestei perioade deranjează pe cei care vor să reseteze fundamentele creştine ale Europei.
Să ne gândim ce ar fi Europa de astăzi fără Catedrala Notre-Dame din Paris sau ce ar fi România fără bisericile cu pictură exterioară din nordul Moldovei? Dacă reducem epoca medievală doar la aceste monumente ne dăm seama ce pierde civilizaţia europeană, atât cea occidentală, cât şi cea răsăriteană. Şi pentru a fi mai explicit, mai ales pentru tânăra generaţie, voi oferi câteva elemente istorice legate de monumentele din Evul Mediu care sunt simboluri ale civilizaţiei europene.
Dacă tot am oferit ca exemplu Catedrala Notre-Dame din Paris şi având în vedere că Franţa este cea mai vizitată ţară din lume, să începem exemplificarea tocmai cu această catedrală romano-catolică.
Catedrala Notre-Dame din Paris închinată Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, este unul dintre cele mai emblematice monumente gotice din istorie. Construirea acestei catedrale a început în anul 1163. Sfinţirea Altarului catedralei s-a făcut în 1182, iar construcţia a fost terminată în 1345. Deci două veacuri a durat construirea acestei catedrale reprezentative pentru Franţa. Până la incendiul din aprilie 2019, Catedrala Notre-Dame era vizitată de circa 13 milioane de persoane anual. Să ne gândim: câte monumente din lume sunt atât de vizitate şi ce ar fi Europa fără această catedrală? Şi să nu uităm şocul pe care l-a trăit întreaga lume în 2019, când a fost incendiul de la Catedrala Notre-Dame şi teama pe care a trăit-o umanitatea că se va pierde acest monument unic.
„Luminile” progresiştilor, mai tenebroase decât „întunericul” medieval
Dacă mergem în a doua ţară ca număr de vizitatori din lume, Italia, vom găsi sute de monumente medievale ce impresionează umanitatea până astăzi. Vom lua ca exemplu monumentul reprezentativ al oraşului unde a apărut umanismul, şi anume Florenţa. Această clădire a cetăţii culturii Renaşterii este Domul Santa Maria del Fiore, ctitorit în epoca medievală. Această catedrală a fost construită între anii 1296 şi 1436, fiind sfințită de către Papa Eugen al IV-lea.
În Anglia, cea mai cunoscută biserică este Westminster Abbey din Londra pentru că aici de un mileniu au loc încoronările regilor britanici. Prima biserică construită pe locul actualei abaţii datează din secolele X-XI. În forma pe care o vedem astăzi, Westminster Abbey a fost construită între secolele XII-XVI. Biserica în stil gotic a fost terminată în anul 1517.
Mergând în spaţiul germanic întâlnim una dintre cele mai mari catedrale din lume până astăzi, şi anume Domul din Köln. Această catedrală romano-catolică din Germania a fost construită între anii 1248-1473. Dacă evaluăm dimensiunile ei vedem că este una dintre cele mai impozante clădiri din lume. Spre exemplu, ea are o înălţime de 157 m.
Venind către centrul Europei ajungem în capitala Austriei, la Viena, unde există unul dintre cele mai importante monumente ale Evului Mediu european, şi anume Domul Sfântul Ștefan. Biserica a fost construită inițial în stil romanic și a fost dedicată în 1147 Sfântului Ștefan. Prima structură a catedralei a fost finalizată în 1160, iar reconstrucția și extinderea domului au durat până în 1511. Proiectele de reparații și de restaurare a catedralei continuă până în secolul XXI.
Europa fără creştinism ar fi rămas în barbarie
Să ne gândim ce ar fi Europa fără aceste grandioase biserici ale Evului Mediu şi să mergem mai departe, să vedem ce ar mai rămâne de vizitat în spaţiul european dacă am şterge din istorie epoca medievală? De unde am mai avea sutele de biserici monumentale pe care le-a zămislit această epocă de mare fervoare religioasă pe care a cunoscut-o istoria Europei? Fără Evul Mediu, Europa de azi nu ar mai fi la fel. Atunci s-a fundamentat Europa creştină, care şi-a manifestat plenar credinţa prin zidirea unor mari biserici care să mărturisească dragostea europenilor pentru cele sfinte.
Majoritatea catedralelor construite în Evul Mediu au fost zidite în sute de ani, ceea ce arată credinţa ctitorilor care nu au clădit doar pentru timpul lor, ci pentru veacurile ce vor urma. Nimeni dintre cei care au început aceste măreţe zidiri nu le-a văzut finalizate, fiind conştienţi că ridicarea lor va fi finalizată peste veacuri. Ei nu au zidit pentru slava lor, ci pentru preamărirea lui Dumnezeu. Pentru aceşti oameni, liantul vieţii lor şi legătura cu generaţiile care au urmat după ei era credinţa creştină. În centrul existenţei lor era Dumnezeu, iar scopul vieţii lor, mântuirea.
În spaţiul nostru românesc, din cauza pericolului islamic şi al luptei permanente pentru supravieţuire în faţa presiunii turceşti, nu s-au putut edifica monumentale catedrale ca în apusul Europei. Însă domnitorii noştri, având şi avantajul trăirii isihaste din spaţiul sud-est european, au ctitorit biserici smerite, dar adevărate bijuterii de arhitectură care sunt un manifest al credinţei creştine în acest colţ de lume atât de frământat în istorie. Din credinţa ortodoxă şi trăirea isihastă a creştinilor din ţara noastră s-au născut inestimabila capodoperă arhitectonică de la Curtea de Argeş şi bisericile unice la nivel mondial din nordul Moldovei cu pictură exterioară, care mărturisesc profunzimea cunoaşterii teologice pe care o aveau domnitorii şi clericii de la noi. Ce ar fi România fără aceste biserici extraordinare zămislite în epoca medievală?... Ele definesc spiritul românesc şi arată lumii capacitatea de sinteză a neamului nostru.
Europa există ca leagăn al civilizaţiei datorită marilor construcţii eclesiale din Evul Mediu. Până astăzi, definitorii pentru spiritul european sunt aceste măreţe biserici ce arată vocaţia creştină a acestui bătrân continent.
Epoca medievală nu a fost una întunecată, ci una plină de lumina credinţei ce a dus la ridicarea acestor impozante catedrale care arată forţa spiritului european în istoria umanităţii. Fără această epocă de mari zidiri, care ar fi diferenţa între Europa şi celelalte continente? Tocmai Evul Mediu face diferenţa între civilizaţia europeană şi civilizaţiile de pe celelalte continente şi oferă prim-planul la nivel mondial al culturii şi civilizaţiei de pe bătrânul continent. Dacă mergem peste Oceanul Atlantic, în SUA constatăm că această mare putere mondială când a dorit să arate lumii originile civilizaţiei sale a construit în secolul XX, în capitala Washington, Catedrala Naţională în stilul gotic al marilor catedrale medievale europene. Încă un argument care arată importanţa Evului Mediu pentru cultura şi civilizaţia europeană. Epoca medievală este evul credinţei în Europa şi al marilor zidiri spre preamărirea lui Dumnezeu.