CE: Economia României va creşte cu 0,5% în 2010

Data: 04 Noiembrie 2009

Comisia Europeană (CE) a modificat prognoza de creştere economică a României pentru anul viitor de la 0 la 0,5% şi a înaintat o proiecţie de 2,6% pentru 2011, după ce a revizuit estimările pentru acest an de la -4% la -8%.

„Primele semne de relansare economică au început să apară în a doua jumătate a anului 2009. Declinul producţiei industriale şi al exporturilor a început să se tempereze, iar evoluţia lunară a pieţei de credit a devenit pozitivă în august, după 5 luni consecutive de creştere negativă. Prognoza presupune că aceste trenduri se vor consolida în următoarele trimestre. Relansarea cererii interne va urma cu o oarecare întârziere din moment ce şomajul avansează, iar creşterile salariale frânează. Creşterea reală a PIB va redeveni pozitivă în primul trimestru din 2010 (...) Relansarea economică va rămâne însă fragilă, din cauza necesităţii unor ajustări fiscale, restrângerii fluxurilor de capital - cel puţin faţă de nivelurile anterioare crizei - şi trendului ascendent al şomajului“, se arată în raportul CE.