Ce facem de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?

Un articol de: Magdalena Gheorghe - 14 August 2010

Pentru că ştiţi că Maica Domnului Îl roagă mereu pe Dumnezeu să vă dea toate cele de care aveţi nevoie şi care vă sunt de folos, să îi faceţi şi voi, dragii mei, un dar astăzi, de ziua ei. Vă întrebaţi, poate, ce dar aţi putea voi să îi faceţi Maicii Domnului?

- În primul rând, mergeţi la Sfânta Liturghie a acestui praznic, mai ales că în acest an este şi zi de duminică. - Sărbătoriţi această zi cu suflet bun, curăţit prin Taina Spovedaniei şi primiţi-L pe Hristos prin Sfânta Împărtăşanie. - Adăugaţi la rugăciunile voastre şi o mică rugăciune specială pentru această zi. Cuvintele voastre îi sunt de ajuns, nu trebuie să căutaţi această rugăciune. - Repetaţi sau învăţaţi o cântare în cinstea Maicii Domnului. - Puteţi duce flori la biserică, iar acasă, de asemenea, puteţi împodobi icoanele Născătoarei de Dumnezeu cu floricele. - Nu îi uitaţi pe cei săraci. Puteţi împărţi chiar o prăjitură pe care aţi făcut-o împreună cu mama voastră.