Ce gene influenţează apariţia şi evoluţia cancerului de sân
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge au identificat trei noi regiuni genomice care ar putea determina sau influenţa apariţia şi evoluţia cancerului de sân. Aceste trei regiuni genetice sau loci (locus - locaţia fizică a unei gene sau a unei secvenţe de ADN dintr-un cromozom) ridică la 25 numărul de loci care măresc susceptibilitatea la cancer mamar. Toate cele trei regiuni "conţin gene interesante ce deschid noi direcţii biologice şi clinice de cercetare", a explicat Douglas Easton, profesor de epidemiologie genetică la Universitatea Cambridge. Cancerul de sân este cea mai răspândită formă de cancer în cazul femeilor, cu peste un milion de noi cazuri înregistrate anual.