Ce ne arată datele de pe ouă
Foarte puţini consumatori fac legătura între calitatea ouălor achiziţionate din comerţ şi codul de bare „desenat“ pe coaja acestora. Prima cifră din seria inscripţionată pe ouă dau în vileag calitatea acestora. Astfel, dacă pe ambalajul ouălor ecologice sau pe coajă este trecută cifra 0 înseamnă că oul este ecologic, adică sunt produse de găini crescute în ferme ecologice şi hrănite cu furaje care nu conţin făinuri proteice de origine animală, aditivi, conservanţi sau coloranţi sintetici. Dacă găinilor nu li se administrează furaje ecologice, dar sunt crescute în hale şi au acces continuu în aer liber pe tot parcursul zilei, atunci, lângă codul producătorului apare cifra 1. Cifra 2 relevă faptul că găina este crescută la sol, iar dezvoltarea găinilor ouătoare în baterii este indicată de cifra 3. Ultimele trei cifre arată „nivelul de stres al găinii şi distanţa la care trebuie ţinută o găină de alta“. Un român consumă, în medie, aproximativ 235 de ouă pe an.