Ce posturi de comisari îşi doresc marile puteri ale Europei

Data: 09 Noiembrie 2009

Alături de dezbaterile privind preşedinţia Uniunii Europene (UE) şi aşa-zisa funcţie de ministru de Externe al UE, o miză la fel de mare este şi repartizarea posturilor în cadrul noii Comisiei Europene. Ţările depun eforturi considerabile pentru a obţine cele mai bune posturi, începând cu marile portofolii economice, pentru care concurează Franţa, Germania, Spania, Polonia şi alte ţări, transmite AFP.

Comisia Europeană are un rol central în funcţionarea „triunghiului instituţional“ al UE, deoarece, în numele interesului general european, ea deţine exclusivitate în ceea ce priveşte iniţiativele legislative. Propunerile sale sunt apoi supuse unui examen din partea statelor membre ale UE (reprezentate în cadrul Consiliului) şi din partea Parlamentului European. Franţa vizează piaţa internă pentru candidatul ei Michel Barnier, Spania vrea să-şi păstreze postul pentru afaceri economice şi monetare, iar Germania s-ar putea interesa de comerţ sau energie, afirmă diplomaţi. În orice caz, Barroso preconizează crearea a cel puţin două noi portofolii: un post de comisar pentru probleme climatice şi altul pentru libertăţi publice. Numit pentru o perioadă de cinci ani, un comisar trebuie să fie confirmat în funcţie de Parlamentul European.