CE recomandă supravegherea salariilor din bănci

Data: 23 Iunie 2009

Comisia Europeană a cerut statelor Uniunii Europene să verifice câţi bani primesc angajaţii de top din bănci. Explicaţia oficialilor europeni este de fapt o constatare legată de lăcomie. Multe bănci au ajuns în faliment pentru că managerii lor şi-au asumat riscuri enorme ca să-şi justifice salariile uriaşe. De exemplu, Alfredo Saenz Abad, preşedintele băncii spaniole Santander Bank, a câştigat în 2008 peste opt milioane de euro, din care patru milioane reprezentau salariul brut. Şi fostul preşedinte al Royal Bank of Scotland, Fred Goodwin, primeşte 790.000 de lire pe an, chiar şi după ce a părăsit funcţia. Este drept că în România un preşedinte de bancă nu se poate lăuda cu venituri astronomice. Salariul este de maximum 40.000 de euro, în timp ce un vicepreşedinte poate câştiga până la 15.000 de euro.