CE: România stă bine la transpunerea directivelor europene pe piaţa internă

Data: 02 Martie 2010

România are un deficit de implementare a directivelor europene privind piaţa internă de 0,3%, fiind printre statele cu cele mai puţine directive rămase neaplicate, se arată într-un raport al CE, potrivit căruia România este vizată de 21 de proceduri de infringement.

România înregistrează una dintre cele mai bune rate de transpunere a directivelor europene privind piaţa internă în legislaţia naţională, respectiv 0,3% deficit de transpunere faţă de 1%, limita stabilită la nivel european. Practic, în afară de Lituania şi Malta, care au doar 3 directive neimplementate, România, alături de Danemarca şi Bulgaria, înregistrează cel mai bun scor, având 4 norme europene neimplementate. Două dintre aceste norme sunt referitoare la vehiculele motorizate, una la mediu şi una privind serviciile financiare.