Ce se întâmplă cu sufletul după moartea trupească
Viața Sfântului Macarie Egipteanul — Cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul despre ieșirea sufletului celor drepți și a celor păcătoși, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 67-70
„A treia zi, tot sufletul creștin se înalță la ceruri pentru a se închina Dumnezeului tuturor și pentru a imita învierea din morți — cea de a treia zi — a lui Hristos, Dumnezeul tuturor. Deci, bine face Biserica, aducând jertfă a treia zi și făcând rugăciune pentru suflet. După ce I se închină lui Dumnezeu, i se arată — la porunca Lui — corturile încântătoare ale sfinților și frumusețea paradisului. Toate acestea le cunoaște sufletul timp de șase zile, în acest timp se minunează și laudă pe Dumnezeul Cel ce pe toate le-a făcut. Văzând toate acestea, sufletul se schimbă și uită de necazurile pe care le-a avut pe când era în trup. Iar dacă este răspunzător de păcate, văzând desfătările sfinților, începe să se întristeze, să se acuze și să zică: Vai, mie, cât de nebunește am trăit în lumea aceea, împlinind poftele. (...)Și după ce privește șase zile la bucuria drepților, iarăși este dus de îngeri ca să se închine lui Dumnezeu. Deci, bine (se face) când se săvârșește liturghie și jertfă pentru cel adormit. După a doua închinare, din nou, la porunca Stăpânului tuturor, sufletul este dus la iad și i se arată locurile de chin de acolo: cămările iadului și feluritele pedepse ale celor nelegiuiți; (locurile) în care stau necontenit sufletele celor păcătoși, unde plâng și scrâșnesc din dinți. Prin aceste (locuri) ale pedepselor este purtat sufletul timp de treizeci de zile, tremurând ca nu cumva și el să ajungă aici. În ziua a patruzecea este iarăși adus ca să se închine Domnului și atunci, având în vedere faptele lui, Judecătorul îi hotărăște locul de ședere. Deci, este bine să se pomenească în Biserică amintirea celor mutați de aici, care mai înainte au fost luminați (prin botez).”
(Pr. Narcis Stupcanu)