CE va acorda vize Georgiei
Comisia Europeană a încheiat cu Georgia două acorduri bilaterale privind facilitarea regimului de vize şi repatrierea imigranţilor ilegali, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christiane Hohmann, informează AFP. „Negocierile pe aceste două aspecte au fost încheiate cu succes la Bruxelles, în cursul zilelor de luni şi marţi. Deoarece acordurile trebuie să fie aprobate de către cele 27 de state ale Uniunii Europene, nu a fost stabilită o dată a intrării lor în vigoare“, a precizat responsabilul european. Acordarea de vize de intrare în UE va fi facilitată mai ales pentru studenţii şi jurnaliştii georgieni, termenii acordului stipulând şi o plafonare a taxelor pentru vizele emise atât în Georgia, cât şi în ţările Uniunii Europene.