CE va susţine industria autovehiculelor electrice
Uniunea Europeană doreşte să iniţieze, sub preşedinţia spaniolă, un proiect pentru promovarea autovehiculelor electrice, a anunţat premierul spaniol José Luis Rodríguez Zapatero, într-un discurs susţinut în faţa Parlamentului European, reunit la Strasbourg
Uniunea Europeană anunţă că va lansa un proiect major prin care va sprijini dezvoltarea maşinilor electrice, a anunţat premierul spaniol, Rodríguez Zapatero, citat de Reuters, care a subliniat necesitatea unei cooperări la nivel european a industriei de profil în vederea dezvoltării de vehicule electrice. „Zilele trecute m-am întâlnit cu reprezentantul unui grup de companii, unele dintre cele mai importante din Europa, şi am simţit că este fundamental să existe cooperare şi integrare în eforturile dezvoltării vehiculelor electrice“, a declarat premierul statului care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. Acest proiect va fi adoptat oficial şi se vor stabili şi detalii mai concrete la următoarea reuniune a miniştrilor economiei din statele UE, din 8 februarie, de la San Sebastian (Spania). Comisarul european José Manuel Barroso a spus că experţii săi lucrează deja la un proiect legislativ pentru sprijinirea acestei iniţiative. „Dacă pieţele noastre nu deţin un sprijin legislativ pentru obţinerea unui suport financiar şi dacă nu avem standarde comune pentru aceste tehnologii, va fi greu pentru Europa să ocupe un loc de frunte“, a explicat Zapatero, referitor la dezvoltarea vehiculelor electrice. „Între timp vedem cum China şi Japonia dezvoltă rapid maşini electrice şi lucrează din greu la acumulatori“, a mai arătat oficialul. Autovehiculele electrice vor contribui şi ele, într-o bună măsură, la diminuarea consumului de combustibili fosili şi, deci, la diminuarea emisiilor de CO2.