CE: zona euro va evita la limită intrarea în recesiune
O economie este considerată în recesiune după două trimestre consecutive de creştere economică negativă
Comisia Europeană şi-a revizuit ieri în scădere semnificativă estimările de creştere pentru zona euro în 2008, la 1,3 procente faţă de 1,7 procente anterior, motivul fiind „încetinirea economică care s-a dovedit peste estimări“, dar susţine că zona euro va evita la limită intrarea în recesiune, transmite AFP. Potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat), în al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, Produsul Intern Brut al zonei euro s-a contractat cu 0,2 procente, o premieră înregistrată de zona euro după 1995. Comisia Europeană se aşteaptă ca, în trimestrul al treilea al acestui an, zona euro să înregistreze o stagnare a Produsului Intern Brut (PIB) comparativ cu trimestrul precedent, urmată de o creştere de doar 0,1 procente în trimestrul al patrulea al acestui an. Dacă estimările Comisiei se vor confirma, zona euro va evita la limită intrarea într-o recesiune tehnică. O economie este considerată în recesiune după două trimestre consecutive de creştere economică negativă. Cu toate acestea, Executivul european avertizează că mai multe state europene vor înregistra, la nivel naţional, o astfel de recesiune tehnică. Un exemplu este Germania, prima economie a zonei euro. Potrivit estimărilor Comisiei, în trimestrul al treilea al acestui an PIB-ul Germaniei va înregistra un recul de 0,2 procente comparativ cu trimestrul precedent, după o scădere de 0,5 procente în trimestrul al doilea. De asemenea, Marea Britanie va fi afectată şi ea de recesiune, însă puţin mai târziu, conform estimărilor Comisiei Europene, care prognozează un recul al PIB de 0,2 procente în trimestrul al treilea şi trimestrul al patrulea. Spania va intra şi ea în recesiune la finele anului, cu o scădere de 0,1 procente a PIB în trimestrul al treilea şi o scădere de 0,3 procente în trimestrul al patrulea. Recent, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi-a revizuit şi ea în scădere prognozele referitoare la ritmul de creştere economică ce va fi înregistrat în acest an de zona euro, la 1,3 procente faţă de 1,7 procente, cât estima anterior. Potrivit OECD, zona euro este, în prezent, mai aproape de recesiune decât SUA.