Cea de-a treisprezecea Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene
Astăzi debutează la Lyon, în Franţa, cea de-a treisprezecea Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene. La această întrunire participă şi delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care efectuează în aceste zile o vizită canonică în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale. „Adunarea de la Lyon a reprezentanţilor Bisericilor creştin europene are în vedere o linie pe care înaintaşii noştri au stabilit-o, în legătură cu mărturisirea credinţei noastre în faţa lumii contemporane, în faţa Europei care se vrea unită şi pe care noi trebuie să o gândim să fie în jurul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a credinţei creştine şi a valorilor creştine care au contribuit şi care au stat la baza culturii şi civilizaţiei europene. La Lyon, participanţii se înscriu în linia conferinţelor avute mai înainte, printre care şi cea de la Sibiu, şi vor avea în vedere noile alegeri ale comitetului central al acestei conferinţe şi ale comitetului executiv, din care vor face parte mai mulţi reprezentanţi de seamă ai Bisericilor Europene“, a declarat pentru Radio TRINITAS Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, care se află în Franţa.
Tema celei de-a treisprezecea Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene este „Chemaţi la o singură speranţă în Hristos“. Mâine, în a doua zi a întâlnirii, Patriarhul României va susţine o cuvântare cu titlul „Speranţa se naşte din credinţă şi se manifestă prin iubire“. „La Lyon va participa şi PF Părinte Patriarh, unde va susţine o conferinţă prin care va marca direcţiile noastre creştine ortodoxe şi va aduce o mărturie a Bisericii noatre ortodoxe în acest spectru religios al Europei. De asemenea, va prezenta şi dorinţele noastre de mai târziu ale acestei Conferinţe Europene, prin care noi ne vom defini ca Biserică de sine stătătoare, care poate să aducă o mărturie în faţa lumii de astăzi şi mai ales să precizeze rolul nostru creştin ortodox într-o lume secularizată. Lyonul va reprezenta pentru noi un punct central în viaţa religioasă, cât şi în mărturisirea ortodoxă în Europa şi în cadrul celorlalte Biserici şi confesiuni creştine europene“, a mai spus IPS Mitropolit Irineu. „Credinţa noastră creştin-ortodoxă are foarte multe lucruri de adus“ Şedinţa pregătitoare de la Bucureşti a anunţat tema acestei conferinţe, iar la această întrunire au participat şi membri ai altor confesiuni din România şi şi-au exprimat punctul de vedere pentru a marca o unitate românească în cadrul acestei conferinţe şi în acelaşi timp pentru a studia programul acestei întruniri de la Lyon, care se doreşte a fi un punct de referinţă în viitoarele întruniri şi dezbateri, mai ales că Bisericile Europene se confruntă cu o puternică ofensivă secularizantă şi globalizantă din ultima vreme, după cum a mai spus Mitropolitul Olteniei. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a precizat că această întrunire are ca scop „reprezentarea tuturor Bisericilor Europene şi unirea lor în scopul de a marca viitorul Europei, în sensul vieţii religioase creştine. Dorim ca de acum înainte întrunirile să aibă un specific spiritual creştin, iar participarea noastră este în primul rând pentru a arăta credinţa noastră creştin-ortodoxă ca având foarte multe lucruri de adus aici şi a arăta prin mărturisirea noastră că am păstrat şi păstrăm viaţa creştină autentică, aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos ne-a transmis-o şi cum trebuie noi să o mărturisim în faţa lumii de astăzi“, a mai spus Mitropolitul Irineu. La sfârşitul acestei întâlniri se va vota şi se va şti cine va reprezenta Biserica noastră Ortodoxă Română în acest forum, iar Preafericitul Părinte Patriah va desemna pe cineva care să se ocupe în special de această latură. Cea de-a treisprezecea Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene de la Lyon se va încheia pe 21 iulie.