„Cea mai înaltă formă de mulţumire este Liturghia“

Un articol de: Silviu Dascălu - 17 Ianuarie 2011

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit ieri slujba Sfintei Liturghii în Catedrala patriarhală din Capitală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a ţinut şi un cuvânt de învăţătură în care a explicat tainele Sfintei Evanghelii rânduite a fi citită în această duminică.

Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a tâlcuit credincioşilor înţelesurile duhovniceşti ale pericopei evanghelice rânduite a fi citită în duminica a XXIX-a după Rusalii, în care se istoriseşte vindecarea celor zece leproşi, dintre care doar unul s-a întors pentru a mulţumi pentru binefacerea primită şi care era de alt neam. Pornind de la întrebarea Mântuitorului, "Oare nu toţi cei zece nu s-au vindecat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să aducă mulţumire lui Dumnezeu decât acesta, care este de alt neam?", Preasfinţitul Varlaam a explicat că fiecare dintre noi trebuie să mulţumească lui Dumnezeu pentru darurile pe care le primeşte. "Evanghelia de astăzi ne vorbeşte de puterea lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Izvorul şi Ocrotitorul vieţii noastre. De asemenea, ne vorbeşte despre mila Lui nesfârşită faţă de lume, faţă de oameni şi mai ales faţă de cei bolnavi. Totodată, ni se arată natura noastră căzută, nerecunoscătoare pentru multele daruri pe care le primim în fiecare clipă a vieţii noastre de la Dumnezeu. Toate lucrurile acestea le primim în dar de la Dumnezeu. De aceea, noi, care beneficiem de atâtea binecuvântări din partea lui Dumnezeu, trebuie să ne arătăm recunoştinţa", a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Bucuria descoperirii darurilor Evanghelia citită ieri o putem despărţi în două părţi, a mai explicat Preasfinţia Sa. În prima parte ni se vorbeşte de puterea lui Dumnezeu, Doctorul trupurilor şi al sufletelor noastre, şi despre mila Lui nesfârşită faţă de lume, mai ales faţă de cei bolnavi. Partea a doua arată natura noastră căzută, nerecunoscătoare pentru multele daruri pe care le primim în fiecare clipă a vieţii noastre: darul vieţii, darul sănătăţii, darul minţii sănătoase, al vederii şi auzirii sau capacitatea de a învăţa şi de a avea un serviciu bun, nobil. Dacă ne-am duce în orice zi a vieţii noastre într-un spital de oncologie, într-un orfelinat sau într-o şcoală pentru cei fără vedere am constata ce ne-a dăruit Dumnezeu nouă, celor care ne bucurăm de sănătate, precum şi de luciditatea minţii, a mai arătat Preasfinţitul Părinte Varlaam. Din această pildă înţelegem că dintre noi, oamenii, doar 10% mulţumesc cu adevărat lui Dumnezeu, iar realitatea vieţii noastre confirmă acest adevăr spus încă din timpul Mântuitorului. "Cea mai înaltă formă de mulţumire a noastră este participarea noastră la Sfânta Liturghie, slujba în care se săvârşeşte Taina Euharistiei, care înseamnă mulţumire. Liturghia este în primul rând o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, pentru că după ce am căzut în păcat a trimis pe unicul său Fiu să ne izbăvească din păcat şi din moarte, să ne dăruiască viaţă veşnică, şi slujba în care mulţumim pentru toate bunătăţile arătate nouă", a explicat Preasfinţia Sa.