„Cea mai mare dramă a unui om este să fie singur”
Duminică, 7 mai 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, Sfânta Liturghie baptismală în Parohia ortodoxă românească „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, informează Biroul de presă al Eparhiei Hușilor.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele paroh Emanuel Ștefan Nuțu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, părintele Eduard Irimiea, consilier administrativ al Episcopiei Hușilor, și părintele Marian Toșu, de la Capela Ortodoxă Română din Viena.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Ștefan cel Mare” a parohiei, condusă de doamna prof. dr. Caterina Coresi.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul Hușilor a săvârșit și botezul micuței Teodora, al patrulea copil al familiei pr. Marian și Diana Toșu.
În cuvântul de învățătură din cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Ignatie a vorbit despre drama singurătății, precum și despre ispita egoismului în suferință.
De asemenea, a atras atenția asupra tendinței de a socoti propria suferință ca fiind cea mai mare, ignorându-i pe cei din jur: „Marea noastră deficiență este insensibilitatea. Nu avem capacitatea de a-l înțelege pe cel de lângă noi.
A înțelege pe cel de lângă noi este darul dragostei, o consecință a iubirii. Nu avem cum să-l înțelegem dacă nu-l iubim. Așa nu avem cum să înțelegem suferința aceluia și să o trăim ca fiind a noastră.
Să fim mai sensibili la suferințele celor din jurul nostru, mai atenți la dramele pe care le trăiesc unii dintre semenii noștri.
Să nu fim hipnotizați numai de problemele cu care noi ne confruntăm. Să avem puțin din inima noastră și pentru suferințele celor din jur.
Cea mai mare dramă a unui om este să fie singur, să i se refuze iubirea. Sunt atâția oameni care nu primesc un strop de iubire”.